Un procuror din Teleorman a murit după ce maşina în care se afla a lovit un tractor

Potrivit IPJ Teleorman, accidentul a avut loc, luni seara, pe drumul dintre localităţile Putineiu şi Turnu Măgurele, iar în urma accidentului au fost rănite două persoane, dintre care una a murit.

Din primele informaţii, este vorba despre un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede.

Din primele cercetări poliţiştii au stabilit că maşina în care se afla procurorul şi soţia acestuia a intrat în coliziune cu un tractor plin de baloţi.

Tot din primele date rezultă faptul că pasagerul care a murit se afla pe locul din dreapta al maşinii şi că soţia procurorului a fost transportată la spital, necesitând îngrijiri medicale de urgenţă.

La ora publicării acestei ştiri poliţiştii fac cercetări la locul accidentului pentru a stabili împrejurărileîn care acesta s-a produs.


Citeste continuarea articolului pe gandul.info