Video cu automobilul în care se află ministrul Transportului, Lucian Bode, înainte de a se produce accidentul. Mașina ministrului a intrat în plin într-un autoturism

Imagini dinaintea și de la locul accidentului în care ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost rănit ușor au apărut miercuri în mediul online. 

Un video realizat de un motociclist, aflat în trafic, a surprins automobilul în care se afla ministrului Transportului

Din imaginile surpinse înainte de accidentul în care a fost implicat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, se poate observa că automobilul Tuareg circulă cu viteză pe drumul național care leagă Râmnicu Vâlcea de Pitești, în dreptul localității Dumbrăvești, având sirena pornită și a încercat să depășească neregulamentar celelalte mașini, trecând pe contrasens.  Un motociclist, aflat în trafic, a filmat mașina oficialului în timp ce depășea o coloană de autovehicule aflate în trafic, pe linie continuă.

La scurt timp, automobilul Tuareg, în care se află ministrul Transportului, s-a oprit într-un gard, în timp ce un alt autoturism, de culoare albă, este lovit frontal. Mașina ministrului, condusă de șoferul acestuia, a pătruns pe contrasens și a intrat în plin într-un autoturism condus de un cetățean polonez.

În imagini se observă o ambulanță și o autospecială de pompieri. Surse din Poliție au explicat, pentru Digi24, că accidentul s-a produs din vina șoferului ministrului, care s-ar fi aventurat într-o depășire neregulamentară.

Ministrul Transporturilor a fost rănit la nas. Ministrul a fost rănit ușor la o mână, dar a refuzat să meargă la spital. Și celălalt șofer a fost rănit.

În urma acestui eveniment rutier, șoferul lui Bode a rămas fără permisul auto.

Subprefectul județului Sălaj și-a făcut praf mașina, după ce s-a urcat băut la volan

Subprefectul județului…
Citeste continuarea articolului pe gandul.info