HOTNEWS.RO: VIDEO Fondator român de startup care dezvoltă un procesor AI: Inteligența artificială actuală este „algebră liniară și statistică avansată”
„Noțiunea asta de artificial intelligence a fost cea mai mare găselniță de marketing din ultimii 25 de ani. Algebra liniară și statistica avansată s-au rebranduit sub formă de inteligență artificială”, a spus Mihai Raneti, fondatorul unui startup care dezvoltă un cip ce acționează ca un „creier” artificial, în primul episod al noului podcast StartupCafe „AI Business, AI Parte”, unde mai vorbește de realitatea unui startup hardware, peisajul de startup-uri din România și diferențe de mentalitate și perspective pentru viitorul tehnologiei.