În luna iunie s-a înregistrat un spor negativ accentuat al populaţiei României

Institutul Naţional de Statistică (INS) precizează că în luna iunie din anul acesta sporul natural negativ al populaţiei României s-a accentuat, acesta fiind de 1,4 ori mai mare decât cel din aceeaşi perioadă din 2019.

Astfel, în această perioadă, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 1.263 comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, în timp ce numărul persoanelor care au decedat a fost cu 544 mai mare, la nivel comparativ.

Din această cauză, populaţia României a înregistrat un spor negativ de 1,4 ori mai mare decât cel din luna iunie 2019, de -6287 persoane faţă de -4480 persoane.

Dar, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 23 mai mic în luna iunie 2020, decât cel înregistrat în luna iunie 2019.

În acest context, în perioada analizată, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 10.356 de persoane, iar în mediul rural decesul a 10.717 de persoane, în timp ce faţă de luna iunie din 2019, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 353 de persoane, în mediul urban, şi cu 191 de persoane, în mediul rural.

Dar şi numărul căsătoriilor înregistrat în iunie 2020 a fost cu 8.702 mai mic decât cel consemnat în aceeaşi lună din anul precedent.

În aceeaşi perioadă, la nivelul întregii ţări, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 302 mai puţine divorţuri decât în luna iunie 2019.

Referitor la numărul…
Citeste continuarea articolului pe jurnalulnational.ro