DOCUMENT. Legea de incriminare a steroizilor ajunge azi în Parlament: România și Bulgaria, la coada Europei

În 2018, un proiect de lege care prevedea schimbarea Legii nr. 104/2008, cea referitoare la prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc, a fost propus de Agenția Națională Anti-Doping (ANAD).

Deși a fost aprobată de trei guverne diferite (Dăncilă, Orban, Cîțu), modificarea Legii a avut mereu piedici și „blocaje” menționate de inițiatori, astfel că abia azi, 28 iunie 2021, la ora 16:00, va ajunge în Camera Deputaților pentru vot.

Una dintre principalele modificări va fi că producerea și traficul de steroizi și alte substanțe dopante nu va mai fi încadrată la contravenție, cum era până acum, ci la infracțiune.

Conform unui document intrat în posesia Libertatea, până acum, doar România și Bulgaria nu au incriminat producerea și traficul de steroizi. Alte 6 țări, Spania, Croația, Danemarca, Malta, Luxemburg și Letonia, nu au răspuns.

DOCUMENT. Legea de incriminare a steroizilor ajunge azi în Parlament: România și Bulgaria, la coada Europei
DOCUMENT. Legea de incriminare a steroizilor ajunge azi în Parlament: România și Bulgaria, la coada Europei

„Nu se poate ca din toată Uniunea Europeană, doar două țări – România și Bulgaria – să nu prevadă infracțiune pentru introducerea steroizilor fără autorizație”, spunea, în februarie, Cristian Balaj, șeful ANAD, pentru GSP.ro

Ce alte schimbări pot fi votate

„Sunt fericit că după numeroase piedici, putem da șansa copiilor noștri să aibă parte de un sport curat și sănătos și să ne aliniem normelor UE. Mulțumesc factorilor decizionali pentru sprijinul acordat”, a spus Cristian Balaj, șeful ANAD, pentru Libertatea. 

În februarie, Balaj a atras atenția, în GSP, că un transport de 260.000 euro a fost sancționat cu un avertisment.

Noul proiect de lege prevede și modificări în sensul în care cei ce dețin site-urile care vând aceste proiecte pot fi depistați mai ușor cu ajutorul Ministerului Comunicațiilor.

Mai mult, fiecare punct de lucru al unei societăți care deține săli de fitness – nu doar o companie, cum era până acum – va avea o persoană care va face un instructaj în legătură cu combaterea substanțelor dopante.

„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte

PARTENERI – GSP.RO

„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte


Dani Oțil a trăit ȘOCUL vieții sale când s-a dus să cumpere un pat de copil. Nu i-a venit să creadă ce aude

Playtech.ro

Dani Oțil a trăit ȘOCUL vieții sale când s-a dus să cumpere un pat de copil. Nu i-a venit să creadă ce aude


Un tată revoltat a aruncat cu dejecții pe o profesoară, care i-ar fi cerut fiicei bani pentru licență, la Cernăuți

Observatornews.ro

Un tată revoltat a aruncat cu dejecții pe o profesoară, care i-ar fi cerut fiicei bani pentru licență, la Cernăuți


Horoscop 28 iunie 2021. Taurii trebuie să nu se lase cuprinși de nervi, ar fi bine să îi lase în pace pe cei din jur

HOROSCOP

Horoscop 28 iunie 2021. Taurii trebuie să nu se lase cuprinși de nervi, ar fi bine să îi lase în pace pe cei din jur


A plecat să caute ciuperci, dar a făcut o descoperire uimitoare. Ce a găsit un bărbat într-o pădure din Suceava

Știrileprotv.ro

A plecat să caute ciuperci, dar a făcut o descoperire uimitoare. Ce a găsit un bărbat într-o pădure din Suceava


VIDEO | Un comentator arab, reacţie genială când camerele s-au mutat pe rusoaica din imagine :)

Telekomsport

VIDEO | Un comentator arab, reacţie genială când camerele s-au mutat pe rusoaica din imagine 🙂


1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)

PUBLICITATE

1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)

Urmărește cel mai nou VIDEO

RECOMANDĂRI

Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro