A fost prins unul dintre cei mai căutați criminali. Acuzat că și-a ucis cele două fiice, Yaser Abdel Said a fost arestat de FBI

Said a fost plasat pe listă în decembrie 2014 pentru uciderea, în 2008, a fiicelor sale Amina și Sarah. Bărbatul, care se află în prezent în custodia poliției federale, va fi transferat în curând într-un penitenciar din Dallas.

Crima de acum 12 ani

În 2008, în Lewisville, Texas, Said și-a luat fetele, în ajunul Anului Nou, la plimbare în taxiul său. După câteva ore, trupurile fără viață ale adolescentelor au fost găsite, cu multiple răni provocate de gloanțe, în mașina abandonată.

Înainte de a muri, una dintre tinere a reușit să ceară ajutorul poliției.

Când oamenii legii au localizat taxiul, Amina, 18 ani, și Sarah, 17 ani, erau deja decedate, iar bărbatul dispăruse.

FBI a anunțat o recompensă de 100.000 $

Potrivit FBI, Said, care era considerat periculos, fiind cunoscut că are o armă la el în timp ce conduce taxiul său, a fost reținut miercuri la Justin, fără incidente de către agenții de la FBI Field Dallas.

FBI anunțase o recompensă de 100.000 de dolari pentru orice informație care duce la capturarea lui. Nu este clar modul în care agenții au aflat unde să-l găsească pe Said sau dacă e cineva eligibil să solicite recompensa.

Șeful Poliției din Irving, Jeff Spivey, a spus: “Chiar și după 12 ani de frustrări, căutarea criminalului lor nu a încetat niciodată. Arestarea lui Yaser Said ne aduce mai aproape un gest de dreptate în justiție în numele fetițelor ucise”.