Warning: ftp_fget() expects parameter 1 to be resource, null given in /var/www/newsromania.info/html/wp-admin/includes/class-wp-filesystem-ftpext.php on line 143

Ce zboruri se reiau în curând din România. 15 reguli noi pentru călătoria cu avionul în lunile următoare

De
Ramona Mânzat,

Sâmbătă, 23 mai 2020, 09:17

  • În mai puțin de 10 zile, avioanele vor fi în număr mult mai mare deasupra Europei, chiar dacă vara aceasta nu toate aeronavele vor părăsi parcările imense care le-au găzduit în ultimele 3 luni. Majoritatea companiilor aeriene au anunțat reluarea programului de zbor de la 1 iunie. 

Pentru a pregăti moment relansării zborurilor, Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației a elaborat un ghid detaliat care să reducă la minimum posibilitatea îmbolnăvirii în timpul călătoriei. Recomandările trebuie respectate atât de companii, cât și de pasageri. Ce trebuie să știe pasagerii înainte de a urca din nou într-un avion?

Înainte de a pleca spre aeroport

1. Dacă aveți febră, tuse, dificultăți în respirație rămâneți acasă pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți pasageri. La fel, dacă ați fost în contact cu o persoană infectată cu coronavirus. Pentru a descuraja prezentarea la aeroport în astfel de cazuri, companiile aeriene au fost sfătuite să ofere pasagerior o facilitate specială.

2. În momentul în care veți face check-inul online, dar nu mai devreme de 24 ore înainte de zbor, vi se poate cere să completați și o Declarație de sănătate.

Prin aceasta, acceptați să anunțați reprezentanții companiei și să nu vă prezentați la aeroport în caz că sunteți în una din cele 4 situații de mai jos:

  • Ați fost diagnosticat cu COVID 19 oricând în ultimele 14 zile înainte de data zborului;
  • Ați avut simptome care indică o posibilă infectare cu coronavirus, febră, tuse, dificultăți de respirație, pierderea mirosului, în ultimele 8 zile dinaintea zborului;
  • Ați avut un contact apropiat (distanță mai mică de 1.5 metri, mai mult de 15 minute) în ultimele 14 zile cu o persoană diagnosticată cu COVID 19;
  • Vi s-a cerut de autorități să rămâneți în carantină pe o perioadă care include data zborului.

3. Mergeți din timp la aeroport, minimum 3-4 ore înainte de zbor după unii experți, pentru a trece prin toate noile proceduri.

Ministrul sănătății a făcut anunțul. Când se deschid terasele și plajele

Recomandări

Ministrul sănătății a făcut anunțul. Când se deschid terasele și plajele

 

La aeroport

4. Dacă ați fost însoțiți de persoane care nu călătoresc, luați-vă la revedere înainte de a intra în terminal.

Cei care îi conduce pe pasageri nu nu vor mai avea acces în terminal decât în cazuri speciale,

5. Păstrați distanța de 1,5 metri față de alți pasageri, spălați-vă pe mâini cât mai des, strănutați în pliul cotului, evitați să atingeți suprafețele.

6. Purtați mască în permanență, de la intrarea în aeroportul de origine până la ieșirea din terminalul de destinație. Doar copiii sub 6 ani nu trebuie să poarte mască și pasagerii cu anumite probleme medicale. Masca trebuie schimbată după 4 ore! 

Vestea nu prea bună e aceea potrivit căreia companiile nu sunt obligate să vă furnizeze măști, dar vă pot refuza îmbarcarea dacă nu purtați mască.

7. Acceptați să vi se verifice temperatura. Prin această măsură, se dorește identificarea pasagerilor cu temperatura corporală mai mare de 38 grade Celsius. Dacă sunteți în acest caz, va trebui să urmați procedurile solicitate de autorități. Vor fi amenajate la aeroporturi niște separeuri unde va continua investigația medicală făcută pe persoane de specialitate. Vi se poate refuza îmbarcarea dacă nu acceptați măsurile impuse.

Reacția Episcopiei Hușilor, după ce fostul episcop a fost arestat

Recomandări

Reacția Episcopiei Hușilor, după ce fostul episcop a fost arestat

 

8. Dacă nu ați completat online Declarația de sănătate, va trebui să o completați la check-in sau înainte de boarding.

În avion

9. Nu veți mai putea cumpăra produse duty -free, iar oferta de mâncare și băuturi va fi limitată. Servirea la bord va fi minimă și se va putea plăti doar cu cardul.

10. Accesul la toalete va fi destul de limitat, pentru evitarea formării cozilor pe intervale. Mai mult o toaletă va fi blocată doar pentru personalul companiei aflat la bord.

11. Companiile trebuie pe cât posibil să asigure distanțarea și în aeronavă așa că aproape sigur nu vi se vor mai aloca locuri separate dacă sunteți din aceeași familie, caz în care nu se solicită păstrarea distanței.

12. Se recomandă să folosiți cât mai puțin duza individuală de aer de deasupra scaunului.

În caz că manifestați simptome de COVID în timpul zborului, veți fi izolat și preluat la aterizare de autoritățile sanitare de la destinație. Va fi izolată și persoana cu care călătoriți, chiar dacă nu prezintă simptome.

La sosire

13. E posibil să vi se verifice din nou temperatura, deși recomandarea ce îi vizează pe cetățenii UE este să nu mai fie nevoiți și la sosire să treacă prin această etapă.

14. După ce ați ridicat bagajul, părăsiți cât mai repede aeroportul.

15. La recomandările generale, dincolo de purtarea măștii, spălarea pe mâini, păstrarea distanței, Ghidul a inclus o recomandare specială: „Fiți buni unii cu alții – e singurul mod prin care vom depăși această criză”. 

De altfel, Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației pare preocupată de posibilitatea apariției unor situații tensionate, recomandându-le companiilor să  pregătească special personalul de zbor pentru a le face față. 

„În contextul acestor măsuri, poate fi așteptată o creștere a cazurilor pasagerilor recalcitranți în timpul zborurilor. E posibil ca un pasager să refuze să stea lângă altul din diverse motive sau pasagerii să se acuze de nerespectarea regulilor, aceste situații putând duce ușor la conflicte dacă nu sunt gestionate corespunzător”, scrie în ghidul AESA.

Calendarul zborurilor de la Otopeni

Cum măsura suspendării zborurilor din România spre majoritatea destinațiilor europene expiră în 28 mai, începând din iunie majoritatea companiilor au programate curse de pe aeroportul Otopeni. În ceea ce privește destinațiile, deocamdată doar Italia (3 iunie) și Grecia (15 iunie) au anunțat clar că se redechid pentru turiști, care nu vor mai trebui să intre în carantină.

Cum situația a rămas încă foarte incertă, verificați înainte de a cumpăra orice bilet de avion situația țării de destinație pe siteul mae.ro și pe harta interactivă pe care o găsiți pe IATA TRAVEL.

23- 31 mai

  • Tarom – operează în prezent cursa spre Atena, curse interne și zboruri la cerere, iar din 29 mai reia propriu-zis programul de zbor
  • Wizz – operează curse spre țările nordice și a activat zborurile din România spre majoritatea destinațiilor sale din 29 mai
  • Blueair – operează zboruri la cerere spre Dublin în această perioadă. Vrea să revină la programul normal de zbor din iulie
  • Czech Airlines – reia cursa București – Praga, din 25 mai
  • Ryanair – a anunțat că începe să opereze majoritatea destinațiilor doar din iulie. Din București, din 29 mai, se zboară doar la Londra

1 iunie

Lufthansa – reia cursa București – Frankfurt și propune zboruri dus -întors la 104 euro

3 iunie

AirFrance – intenționează să reia cursa Paris – București

5 iunie

SWISS Airline – readuce cursa București – Zurich 

6 iunie

Aegean – reia cursa București – Atena

10 iunie

Turkish – reia zborul București – Istanbul

15 iunie

  • KLM – reia cursa București – Amsterdam
  • Austrian – reintroduce cursa București – Viena
  • AirSerbia – reia cursa București – Belgrad
  • Pegasus – reia zborul low-cost București – Istanbul
  • FlyDubai – zborul București – Dubai revine în program

1 iulie

  • British Airlines – reintroduce zborul București – Londra
  • Vueling – reia zborul București – Barcelona 

25 octombrie

Qatar –reintroduce zborul direct din București – Doha 

Fosta soție a lui Claudiu Niculescu a ajuns de nerecunoscut. „Foarte rău arăți!” Imaginile recente cu Diana Munteanu

GSP.RO

Fosta soție a lui Claudiu Niculescu a ajuns de nerecunoscut. „Foarte rău arăți!” Imaginile recente cu Diana Munteanu


Horoscop 23 mai 2020. Taurii au nevoie de cooperarea celor din anturajul apropiat

HOROSCOP

Horoscop 23 mai 2020. Taurii au nevoie de cooperarea celor din anturajul apropiat

Urmărește cel mai nou VIDEO

Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro