Cei care vin din concedii petrecute în zone aglomerate să se autoizoleze la domiciliu 7 zile

Prefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud, le recomandă celor care și-au petrecut concediile în zone turistice aglomerate ca, la venirea acasă, să se autoizoleze la domiciliu o săptămână, scrie Agerpres. Prefectul le mai propune ca imediat după aceea să efectueze un test PCR.

Conform unui comunicat al prefecturii, Radu Bud recomandă sătmărenilor care aleg să îşi petreacă concediile de odihnă în destinaţii turistice aglomerate ca, la revenirea din concediu, să se izoleze la domiciliu pentru o perioadă de şapte zile, după care să efectueze un test de tip PCR înainte de a se reîntoarce la locul de muncă, pentru a preveni o eventuală propagare a virusului SARS-CoV-2 în comunitate.

În cadrul şedinţei săptămânale cu şefii structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost discutate noile condiţii de acces al cetăţenilor români în cele mai solicitate destinaţii, precum Grecia, Austria, Ungaria, zone în care este necesară prezentarea unui test COVID-19 recent.


Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro