Cei doi frați de 1 și 3 ani din Iași, uciși de otrava pentru șobolani pusă de mama lor în cameră. Femeia spusese că ar fi mâncat struguri stropiți cu pesticide

Ancheta deschisă în cazul celor doi frați de 1 an și jumătate și 3 ani din localitatea Coarnele Caprei, județul Iași, care au murit sâmbătă, arată că micuții nu au fost uciși de struguri cu pesticide, cum a presupus mama lor, ci de vaporii emanați de otrava pentru șobolani pusă în cameră.

”În acest caz a fost o intoxicaţie cu vapori de origine raticidă. Cu alte cuvinte, otravă de şoareci şi şobolani. Mama celor doi copii a pus în cameră câteva pastile cu otravă, iar în cursul nopţii copiii au inhalat vapori de la acestea. În acest caz a fost deschis un dosar pentru infracţiunea de ucidere din culpă”, au declarat pentru Ziarul de Iași surse din cadrul anchetei desfăşurate de către Poliţia Iaşi.

Inițial, s-a vehiculat că cei doi copii ar fi murit după ce au consumat struguri stropiți cu pesticide. Chiar mama lor le-ar fi declarat anchetatorilor că le-ar fi dat să mănânce struguri, iar după aceea a apărut starea de rău.

Surse din cadrul anchetei au declarat însă că în stomacul unuia dintre copii a fost găsită o substanţă de culoare rozalie şi la niciunul dintre copii nu s-au găsit urme de struguri.

Determinarea exactă a substanţei care a cauzat moartea celor doi copii va fi însă un proces de durată, mai spun anchetatorii.

Sâmbătă, membrii echipajului de pe elicopterul SMURD care au intervenit în localitatea Coarnele Caprei, județul Iași, au încercat timp de 45 de minute să îl resusciteze pe copilul în vârstă de un an şi…
Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro