Elicoptere zboară deasupra Phenianului, iar oamenii își fac provizii. Scene haotice pe fondul dispariției lui Kim Jong un

De
Flavius Toader,

Duminică, 26 aprilie 2020, 18:45

Localnicii din Phenian au intrat într-o isterie a cumpărăturilor și achiziționează orice, de la detergent de rufe la băutură și electronice. Au început cu produsele de import, dar în ultimele zile au început să cumpere și produse locale, precum conservele de pește și țigările, scrie Washington Post.

Autoarea articolului nu precizează care ar fi motivul, dacă apetitul nord-coreenilor pentru cumpărături are legătură cu dispariția liderului sau cu epidemia de coronavirus, care, oficial, nici nu există în Coreea de Nord.

Un alt articol, din Daily NK, un cotidian de la Seul editat de defectori nord-coreeni, spune că isteria cumpărăturilor ar avea mai degrabă legătură cu un anunț de acum câteva zile privind restricționarea importurilor.

Nu sunt însă singurele evenimente neobișnuite la Phenian. ”Elicopterele zboară la înălțime mică deasupra orașului, iar trenurile din țară și cele care trec granița spre China au fost suspendate”, mai scrie Washington Post.

Și la Phenian, ca în restul lumii, zvonurile privind dispariția lui Kim Jong-un din viața publică zboară necontrolate.

Soarta lui este însă neclară. În vreme ce o revistă japoneză vehiculează ideea că liderul nord-coreean ar fi în stare vegetativă, o directoare adjunctă a unei televiziuni din Hong Kong susține că acesta ar fi mort.

Ambele informații sunt lipsite de credibilitate, spun însă alte surse, citate de Washington Post, care cred că dictatorul este în viață.

Citeşte şi:

Dinastia Kim. Cine va câștiga lupta pentru putere la Phenian în cazul morții lui Kim Jong un

Bucurie în Spania: peste șase milioane de copii pot să iasă din nou din case, după o lună și jumătate de carantină



Urmărește cel mai nou VIDEO

Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro