Incendiu pe strada Buzești, în apropierea Palatului Victoria. A luat foc o rulotă în care se prepara mâncare / VIDEO

De
Răzvan Mihalașcu,

Joi, 10 octombrie 2019, 13:15

Martorii aflați în jurul prânzului în centrul Capitalei au filmat momentul în care o rulotă în care se prepara mâncare a luat foc pe strada Buzești.

Fumul gros a îngreunat circulația pe strada Buzești

Oamenii aflați în rulotă au reușit să se evacueze, înainte ca aceasta să fie cuprinsă de flăcări, notează Mediafax.

Pompierii au intervenit la fața locului cu două autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă.

„Incendiul e acum stins. Sunt evaluate pagubele. Nu sunt persoane rănite”, a declarat pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile.

Pompierii au demarat o anchetă pentru a stabili cauza producerii incendiului.

Sursă foto: captură video Facebook George Banulescu

Tags: ,