Localnicii din Poiana Mare, Dolj, nu dorm în această noapte. Îşi păzesc fântânile să nu le fie spurcate

De
Anca Ochianu,

Luni, 06 ianuarie 2020, 21:00

De  zeci de ani, oamenii din Poiana Mare stau pe marginea drumurilor, acolo unde sunt fântânile, sau în curţi, aprind focuri, dau drumul la muzică şi o ţin în petrecere toată noaptea. Fântânile sunt pregătite pentru păzit de peste zi, după ce femeile satului se întorc de la biserică cu flori sau batice sfinţite.

”Cântă muzica pe toate ulițele”

Conform tradiţiei, în noaptea dintre Bobotează şi Sf. Ioan, localnicii nu trebuie să lase pe cineva să se apropie de fântâni şi, ca să reziste în frig toată noaptea, pregătesc paie de foc, lemne, dar şi mâncare pe săturate.

“Înainte erau numai băieţi tineri, până în 20 ani, care făceau focurile lângă fântâni, frigeau carne… Acum ne alăturăm şi noi, să le ţinem de urât noaptea. Cântă muzica, mamă, pe toate uliţele, să audă oamenii răi că suntem…
Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro