Mihai Morar și-a lansat prima carte în ziua în care a împlinit 40 de ani. Cine l-a ajutat să scrie „Despre sensul vieții”

Cartea a pornit din dialogul lui Mihai Morar cu părintele Constantin Necula. Chiar pe copertă, cei doi apar împreună. „Despre sensul vieții”, Mihai Morar a vorbit pe larg, într-o postare pe rețelele de socializare. „DARUL MEU AZI, LA 40 DE ANI, ESTE… …această carte. De ziua mea, îți dăruiesc prima mea carte.

De azi, nu îmi mai aparține, pentru că îmi doresc ca această carte să devină locul tău preferat. Când vrei să fugi de lume și să ajungi la tine. Născută din conversația faină și simplă cu părintele Constantin Necula, «DESPRE SENSUL VIEȚII» apare exact în momentul în care cred că oamenii au cea mai mare nevoie de ea”, a scris prezentatorul pe Facebook.

Mihai Morar și-a lansat prima carte în ziua în care a împlinit 40 de ani. Cine l-a ajutat să scrie „Despre sensul vieții”

El a revenit cu completări și a dezvăluit care e subiectul cărții lui. „Nu e o carte despre credință, nici despre știință, e o carte care le împacă pe amândouă, dar, mai presus, e o carte despre ființă. Despre «a fi» în vremuri în care am uitat să fim.

E o carte despre «ÎNSĂȘI VIAȚA», așa cum am scris în prefața cărții, probabil cel mai intim text pe care l-am scris vreodată până azi, în ziua când împlinesc 40 de ani”, a încheiat mesajul Mihai Morar.

Pe Instagram, acolo unde are peste 700.000 de fani, mulți l-au felicitat deja. Andreea Berecleanu, Elena Ionescu, Ana Ionescu, Doru Todoruț și mulți alții i-au urat deja „La mulți ani”.

Citeşte şi:

Italia nu avea vaccin, tratament, dar orbecăia, cu disperare, ca să trăiască

5 persoane ucise, într-un atac comis de un bărbat cu un arc și săgeți, în Norvegia. Pista teroristă, luată în calcul

Răceală, gripă sau COVID? Un medic explică simptomele care le diferențiază

Adrian Thiess va fi nașul copilului lui Reghecampf: „Sper să fie băiat! Vine și Ronnie O’Sullivan la botez”

PARTENERI – GSP.RO

Adrian Thiess va fi nașul copilului lui Reghecampf: „Sper să fie băiat! Vine și Ronnie O’Sullivan la botez”


Vești cumplite pentru Gabriel Cotabiță la spital. Diagnosticul tulburător primit din partea medicilor

Playtech.ro

Vești cumplite pentru Gabriel Cotabiță la spital. Diagnosticul tulburător primit din partea medicilor


O elevă de 16 ani din Argeș a murit după ce i s-a făcut rău la școală. Colegii au găsit-o prăbușită în baie, după ce a acuzat dureri de cap

Observatornews.ro

O elevă de 16 ani din Argeș a murit după ce i s-a făcut rău la școală. Colegii au găsit-o prăbușită în baie, după ce a acuzat dureri de cap


Horoscop 14 octombrie 2021. Scorpionii au de rezolvat probleme cu adevărat importante în legătură cu casa și familia

HOROSCOP

Horoscop 14 octombrie 2021. Scorpionii au de rezolvat probleme cu adevărat importante în legătură cu casa și familia


„Dacă e adevărat că va avea copil, eu devin nașa fiicei lui!” Anunț exploziv al Anamariei Prodan despre divorțul de Reghecampf

Știrileprotv.ro

„Dacă e adevărat că va avea copil, eu devin nașa fiicei lui!” Anunț exploziv al Anamariei Prodan despre divorțul de Reghecampf


Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani

Telekomsport

Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani


Tratează imperfecțiunile pielii cu UFO2! Rezultate în 2 MINUTE!

PUBLICITATE

Tratează imperfecțiunile pielii cu UFO2! Rezultate în 2 MINUTE!

Urmărește cel mai nou VIDEO

RECOMANDĂRI

Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro