De
Sâmbătă, 23 mai 2020, 09:31
Conform celui mai recent studiu, placa cunoscută sub numele de placă tectonică India-Australia-Capricorn, se împarte în două în ritmul cu 1,7 milimetri pe an. Altfel spus, peste 1 milion de ani, cele două bucăți ale plăcii vor fi cu aproximativ 1,7 kilometri mai departe decât acum.
„Nu este o structură care se deplasează rapid, dar totuşi distanţarea se face cu o viteză semnificativă dacă o comparăm la alte plăci tectonice”, a declarat co-autoarea acestui studiu, Aurelie Coudurier-Curveur, cercetător principal la Institutul de Fizică a Pământului din Paris.
Această placă tectonică se rupe atât de lent şi se află la o adâncime atât de mare sub Oceanul Indian încât a trecut aproape neobservată. Două evenimente majore au dat-o însă de gol. Este vorba despre două seisme puternice produse într-un loc neobişnuit din Oceanul Indian.
La 11 aprilie 2012, un cutremur cu magnitudinea de 8,6 şi unul de 8,2 s-au declanşat sub Oceanul Indian, în apropiere de Indonezia.
„Este ca un puzzle”, a declarat Coudurier-Curveur. ”Nu este o placă uniformă. Este vorba de trei plăci care, mai mult sau mai puţin, se ţin încă laolaltă şi se deplasează împreună în aceeaşi direcţie”, a mai spus ea.
Citeşte şi:
Argentina a intrat în incapacitate de plată. ”Nu plătim, dar negocierile continuă”
Stațiunea portugheză Cascais își va testea toți locuitorii de Covid 19, înaintea sezonului estival
LIVE UPDATE | Coronavirus România, 23 mai. Bilanțul total al infectărilor a ajuns la 17.712
:quality(80)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/5/21/8519700756be96286a3d985f111b0c47.jpg)
GSP.RO
Fosta soție a lui Claudiu Niculescu a ajuns de nerecunoscut. „Foarte rău arăți!” Imaginile recente cu Diana Munteanu
:quality(80)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/5/23/704f1472f75983a4711a39c92d12294e.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 23 mai 2020. Taurii au nevoie de cooperarea celor din anturajul apropiat
Urmărește cel mai nou VIDEO
Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro