OMS primește un nou avertisment. Ce spune șeful diplomației americane

De
Simona David,

Marți, 14 aprilie 2020, 21:25

Mike Pompeo a acuzat OMS că „nu a făcut ceea ce trebuia să facă la început”, reamintind poziția președintelui Trump, care consideră că organizația a fost aliniată pozițiilor autorităților chineze.

„Noi trebuie să ne asigurăm că banii pe care îi cheltuim – dolarii contribuabililor americani, banii care vin de la oameni de aici din SUA – sunt utilizaţi cu înţelepciune şi pentru misiunea prevăzută”, a explicat Mike Pompeo, citat de Agerpres.

În urmă cu o săptămână, preşedintele american a ameninţat că va suspenda contribuţia Washingtonului pentru OMS şi a promis că va lua o decizie în cursul acestei săptămâni.

Pompeo a reamintit și de acuzațiile împotriva autorităților chineze, pe care le acuză că au întârziat să spună lumii adevărul despre gravitatea reală a epidemiei de coronavirus.

De altfel, la sfârșitul lunii martie, în urmă cu două săptămâni, China a fost dată în judecată de un grup de avocatură american, care cere autorităților de la Beijing daune de 20 de trilioane de dolari pentru că a ascuns adevărul despre COVID-19.

Cei care nu au acţionat în mod potrivit şi au indus în eroare ori nu au împărtăşit informaţiile cum trebuia sau, cinstit vorbind, care au dus campanii de dezinformare sunt sigur că vor trebui să dea socoteală la momentul potrivit.

Mike Pompeo, şeful diplomației americane:

Citeşte şi:

FMI își reconfirmă previziunile: Pandemia de COVID-19 va duce lumea într-o criză ca aceea din 1930

Japonezii pot folosi băuturi alcoolice în locul dezinfectantului. Care este procentul de alcool cerut de ministrul sănătății

Reguli pentru credincioși pentru a lua lumina de Înviere și pâinea binecuvântată. Ce trebuie scris pe declarația pe proprie răspundere

Americanii au analizat ce urmează pentru România » Când ar fi vârful pandemiei și când s-ar înregistra ultimul deces

GSP.RO

Americanii au analizat ce urmează pentru România » Când ar fi vârful pandemiei și când s-ar înregistra ultimul deces


Horoscop 14 aprilie 2020. Taurii trebuie să aibă răbdare cu ei și cu cei din jur

HOROSCOP

Horoscop 14 aprilie 2020. Taurii trebuie să aibă răbdare cu ei și cu cei din jur

Urmărește cel mai nou VIDEO

Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro