Warning: ftp_fget() expects parameter 1 to be resource, null given in /var/www/newsromania.info/html/wp-admin/includes/class-wp-filesystem-ftpext.php on line 143

Parlamentul a eliminat pensiile speciale ale persoanelor condamnate pentru fapte de corupţie

Florin Roman, iniţiatorul proiectului, a anunţat după vot că liberalii pregătesc, săptămâna viitoare, un proiect şi pentru eliminarea pensiilor speciale în cazul torţionarilor din perioada comunistă.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea mai multor acte normative, în sensul instituirii unor prevederi potrivit cărora persoanele condamnate pentru infracţiuni de corupţie să nu beneficieze de pensie de serviciu.

Astfel, nu beneficiază de pensia de serviciu personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie dintre cele prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu.

De asemenea, „nu beneficiază de pensia de serviciu militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie dintre cele prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu”.

Rezultatele la Bacalaureat 2020 au fost publicate, vezi ce notă ai luat

Recomandări

Rezultatele la Bacalaureat 2020 au fost publicate, vezi ce notă ai luat

 

Nu vor beneficia de pensia de serviciu funcţionarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului, membrii Corpului diplomatic şi consular al României, precum şi personalul încadrat pe funcţii de execuţie specifice, judecătorii Curţii Constituţionale, personalul aeronautic civil navigant profesionist, membrii Curţii de Conturi, persoanele care au îndeplinit funcţia de consilier de conturi, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de auditor public extern în cadrul Curţii de Conturi, care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie dintre cele prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, „dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu”.

Ad placeholder

Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că legea merge la promulgare, la preşedintele Klaus Iohannis.

„Fetele câștigă 800-900 de euro pe zi, se lasă telefoanele la intrare”. Dezvăluiri explozive despre petrecerile private ale fotbaliștilor

PARTENERI – GSP.RO

„Fetele câștigă 800-900 de euro pe zi, se lasă telefoanele la intrare”. Dezvăluiri explozive despre petrecerile private ale fotbaliștilor


Horoscop 30 iunie 2020. Capricornii sunt nevoiți să facă alte alegeri pentru noua lor scară de valori

HOROSCOP

Horoscop 30 iunie 2020. Capricornii sunt nevoiți să facă alte alegeri pentru noua lor scară de valori

RECOMANDĂRI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro