PMP vrea să propună un referendum pentru eliminarea pensiilor speciale

De
Bobi Neacșu,

Sâmbătă, 15 februarie 2020, 18:30

La sfârşitul lunii ianuarie deputaţii votau eliminare a tuturor pensiilor speciale, cu excepţia celor din sistemul de apărare şi ordine publică, însă legea a fost contestată de Înalta Curte şi Avocatul Poporului la CCR.

„PMP ia în calcul să propună un referendum pentru eliminarea pensiilor speciale. Atât timp cât vom avea improvizaţii legislative legate de această temă şi vor exista discrepanţe uriaşe în ceea ce priveşte sistemul de pensii şi nu vom avea un consens pentru a-i mulţumi şi pe magistraţi, pe militari, pe profesori, pe medici, pe oamenii care o viaţă întreagă au lucrat şi astăzi au o pensie mizerabilă, această supărare în societate va exista şi dacă nu avem un consens politic pe această temă, poate este cazul să convocăm chiar un referendum”, a precizat Tomac, citat de Agerpres.

Judecătorii CCR
Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro