PNL vrea să transfere spitalele importante din ţară în subordinea Ministerului Sănătăţii. Managerii spitalelor din Capitală, evaluaţi

De
Valentina Postelnicu,

Joi, 04 iunie 2020, 10:55

Ministrul a spus că trebuie schimbată legislaţia, care că în acest moment PNL nu are majoritatea în Parlament pentru a face acest lucru.

„Ne gândim ca după următoarele alegeri parlamentare să putem face acest lucru. Avem în intenţie modificarea Legii 95 (95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii – n.r.), reforma în sănătate, tocmai pentru faptul că are peste 1.000 de modificări, nu mai ştim nici care este forma ei originală la câte modificări s-au făcut”, a afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.

Tătaru a adăugat că sub coordonarea premierului s-au creat grupuri de lucru cu specialişti din Sănătate, din zona privată şi din sistemul public, în care „se vine cu idei, cu perspective, pentru a modifica această lege”.

MInistrul Sănătăţii a menţionat că managerii de spitale din Bucureşti, care ţin de Ministerul Sănătăţii, vor fi evaluaţi.

Rebecca, fiica cea mare a Anamariei Prodan, a devenit cea mai tânără conducătoare de club din Liga 1!

GSP.RO

Rebecca, fiica cea mare a Anamariei Prodan, a devenit cea mai tânără conducătoare de club din Liga 1!


Horoscop 4 iunie 2020. Scorpionii vor învăța lucruri noi, Capricornii au parte de schimbări majore ale intereselor

HOROSCOP

Horoscop 4 iunie 2020. Scorpionii vor învăța lucruri noi, Capricornii au parte de schimbări majore ale intereselor

Urmărește cel mai nou VIDEO

Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro