Posibil caz de pruncucidere într-o comună din Olt. O adolescentă de 16 ani și-ar fi ucis copilul, după ce l-a născut acasă

Polițiștii au fost anunțați de cadrele medicale că tânăra a născut la domiciliul său, alarma fiind dată chiar de către soțul fetei. La fața locului a ajuns și un echipaj de la Ambulanță care, însă, nu a putut decât să constate decesul micuțului.

Polițiștii încearcă să stabilească împrejurările în care a decedat copilul și au au solicitat deja, în cadrul anchetei deschise în acest caz , necropsia micuțului.

„Sâmbătă, 4 mai, personalul medical din cadrul unei unități spitalicești ne-a sesizat despre faptul că o tânără, în vârstă de 16 ani, din comuna Călui, ar fi născut la domiciliu. În urma verificărilor efectuate, la domiciliul acesteia a fost găsit cadavrul nou-născutului. Acesta a fost depus la morga Spitalului Slatina, în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ociderea ori vătămarea nou-născutului de către mamă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș”, a declarat purtătorul de…
Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro