Raoul, primele declarații după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare. „Îmi făceau dosar penal, iar eu nici măcar nu ştiam”

De
Livia Lixandru,

Vineri, 29 noiembrie 2019, 13:49

 „Toate faptele mele s-au petrecut acum doi-trei ani. Am avut permisul suspendat, iar eu, recunosc, am continuat să conduc. Când mă oprea poliţia, explicam că nu am permisul la mine, iar ei, fiindcă mă recunoşteau, mă lăsau să plec. Însă, când ajungeau la bază şi mă verificau, constatau că aveam permisul suspendat. Aşa că îmi făceau dosar penal, iar eu nici măcar nu ştiam.

Mai mult, toate citaţiile erau transmise la o adresă la care eu nu mai locuiesc de ani de zile. Avocatul meu a făcut muncă de detectiv, ca să găsească toate dosarele penale pe care le aveam, fiindcă eu nu fusesem anunţat de existenţa lor.

Am făcut şi muncă în folosul comunităţii, am plătit şi amenzi de zeci de mii de lei… Mai am două dosare şi scap definitiv. Sper ca până la…
Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro