Românii trebuie să stea la cozi uriașe la intrarea în Grecia: ”Am făcut 600 de metri într-o oră”. MAE: ”Timpul de așteptare este de patru ore”

Turiștii români care au tranzitat sâmbătă, 1 august, punctul de trecere a frontierei dintre Bulgaria și Grecia, Kulata – Promachonas, au avut din nou o luptă cu răbdarea. Conform MAE, cozile s-au întins și pe 6 kilometri, cei prezenți în vamă spun că sunt de 12 kilometri. Între timp, alți doi cetățeni români aflați în vacanță au anunțat autoritățile că au fost depistați pozitiv cu coronavirus.

”Potrivit informațiilor comunicate de reprezentantul Ambasadei României la Sofia aflat la fața locului, coloana de autovehicule aflată în așteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întinde, la acest moment, pe o lungime de 5-6 km, timpul de așteptare fiind de aproximativ 4 ore”, a transmis Ministerul.

În contextul blocajului înregistrat încă de dimineață și ca urmare a demersurilor întreprinse partea română, autoritățile elene au suplimentat resursele alocate, accesul pentru autoturisme făcându-se pe 3 benzi, iar testarea pentru coronavirus în două puncte simultan.

”Am făcut 600 de metri într-o oră”

Pe forumurile de vacanță în Grecia, românii au specificat că ”am stat la cozi de peste 12 kilometri” (Andreea Cristina), iar acum două ore, alt turism, Ramona Bradu, informa că ”avem în față 7 kilometri de mașini, am înaintat 600 de metri într-o oră”.

<br…
Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro