Se redeschid casele de pariuri. La ce trebuie să se aștepte jucătorii

De
Mihai Toma,

Vineri, 15 mai 2020, 17:12

Încheierea stării de urgență duce și la redeschiderea caselor de pariuri terestre, închise în ultimele două luni.

Societățile din industria pariurilor au obținut de la Guvern aprobarea reluării activității, cu condiția respectării unor reguli stricte.

  • Programul de funcționare va fi mai scurt decât era în condiții normale.

Regulile de respectat de casele de pariuri terestre

Statul ne-a transmis regulile noi pentru funcționare, dar nu ne-a dat și un program exact, știm doar că trebuie să ne reducem activitatea la mai puține ore

Surse din industrie:

  • Accesul în agenții va fi permis doar cu mască.
  • La intrarea în fiecare agenție va trebui să existe un covor dezinfectant.
  • Între aparatele de jocuri de noroc, celebrele ”păcănelele”, va exista geam despărțitor. Distanța dintre jucători va trebui să fie de minimum un metru.
  • La mesele pe care clienții își completează biletele pentru pariuri sportive va putea sta numai câte un om.
  • La panourile pe care sunt afișate cotele, jucătorii trebuie să respecte distanțarea socială.

Casele terestre își vor relua activitatea treptat.

Circa 14.000 de case de pariuri terestre sunt în România.

Pe perioada în care competițiile sportive au fost întrerupte, s-a putut paria online pe jocuri online. Vineri, 15 mai, se reia Bundesliga germană. În ultimele săptămâni, s-a jucat doar în Belarus, Nicaragua ori Insulele Feroe, unde tocmai a debutat sezonul.

Citeşte şi:

Mario Iorgulescu a primit al doilea mandat de arestare în lipsă. Cum scăpase prima dată

DOCUMENT | Declarația pe proprie răspundere în stare de alertă a fost actualizată. Ce motiv important a fost adăugat

Călugării trapişti din Belgia au reluat vânzările de bere Westvleteren. În prima zi au fost comandate 6.000 de lăzi

Decizie de ultimă oră în cazul Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF

GSP.RO

Decizie de ultimă oră în cazul Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF


Horoscop 15 mai 2020. Fecioarele au acces la partea bună a apropiaților

HOROSCOP

Horoscop 15 mai 2020. Fecioarele au acces la partea bună a apropiaților

Urmărește cel mai nou VIDEO

Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro