Simona Pătruleasa și soțul ei sărbătoresc 12 ani de la nuntă. Detalii despre căsnicia celor doi

„Ne-am cunoscut în urmă cu 15 ani. Sabin mi-a spus că m-a
văzut dimineaţă la jurnal unde prezentam, la o altă televiziune, rubrica de
sport.

A făcut rost de numărul meu, a început să-mi trimită flori, m-a sunat. De văzut ne-am văzut după şase luni, eram reticentă în a-l întâlni. Dar am vorbit la telefon şi am acceptat invitaţia la o îngheţată după acest timp. De atunci nu ne-am mai despărţit niciodată”, a povestit Simona pentru okmagazine.ro.

Simona Pătruleasa a vorbit și despre situația generate de pandemia de coronavirus.

„La început am fost neliniştită, urmărind în permanenţă ce se întâmplă în lume şi în ţară, dar am început să mă obişnuiesc cu ideea că asta este situaţia şi aşa vom trăi o perioadă de timp. Am înţeles că trebuie să ne protejăm mai mult ca înainte, să îi protejăm pe cei care sunt mai vulnerabili.

Simona Pătruleasa și soțul ei sărbătoresc 12 ani de la nuntă. Detalii despre căsnicia celor doi

Nu pot să spun că mi-a schimbat major viaţa, pentru că noi stăteam foarte mult acasă şi înainte.

Singurul lucru care s-a schimbat este modul în care relaţionăm cu părinţii, păstrăm distanţa destul de mult, încercăm să-i protejăm pe cât posibil, când mergem în vizită purtăm mască, chiar dacă este greu şi incomod.

Ad placeholder

Asta mi se pare ciudat, faptul că trebuie să port mască
atunci când sunt lângă părinţii mei. Un alt aspect este faptul că nu putem să
călătorim, să ne facem niciun fel de plan de vacanţă în contextul actual”, a
mai adăugat vedeta pentru sursa citată.

Citeşte şi:

Andi Moisescu a câștigat primii bani ca DJ. ”La 17 ani am început să pun muzică în discoteci”

Raluka are în întreținere o familie numeroasă plus patru câini imenși! ”La mine nu prea stau banii”

VIDEO | Senatul a adoptat proiectul privind carantina şi izolarea. Consens între toate partidele. Tăriceanu şi Teodorovici au votat împotrivă

A plătit 80.000 € pentru a cumpăra o casă, însă după ce s-a mutat și-a pus mâinile în cap: “M-au lăsat fără munca mea de o viață”. Vânzătorii sunt persoane publice

PARTENERI – GSP.RO

A plătit 80.000 € pentru a cumpăra o casă, însă după ce s-a mutat și-a pus mâinile în cap: “M-au lăsat fără munca mea de o viață”. Vânzătorii sunt persoane publice


Lidia Buble, gest șocant la Antena 1! Ce a făcut în emisiune, de față cu Răzvan Simion

PARTENERI – PLAYTECH.RO

Lidia Buble, gest șocant la Antena 1! Ce a făcut în emisiune, de față cu Răzvan Simion


Horoscop 17 iulie 2020. Gemenii obțin mult mai ușor ce își doresc, dialogurile de orice fel îi pun în valoare

HOROSCOP

Horoscop 17 iulie 2020. Gemenii obțin mult mai ușor ce își doresc, dialogurile de orice fel îi pun în valoare

RECOMANDĂRI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro