Subiecte Istorie Bac 2021. Cerințele vor fi rezolvate în direct, în studioul Libertatea

Absolvenții de clasa a XII-a susțin astăzi proba specială a profilului, adică matematică sau istorie. În cazul celor de la uman, aceștia susțin examenul la istorie. Este a doua probă din cele trei pe care absolvenții de liceu le susțin, după ce ieri a fost examenul la română.

Examenul este împărțit în trei subiecte, fiecare fiind punctat cu câte 30 de puncte. Subiectul I și subiectul II au mai multe subpuncte, în timp ce la subiectul III, elevii trebuie să elaboreze un eseu pe o temă dată.

De exemplu, la subiectul al III-lea, la simularea din martie, elevii au avut de alcătuit un eseu despre constituirea statului român modern în secolele al XVIII-lea – al XIX.

Model de subiecte la Istorie BAC 2021

subiecte istorie bac 2021 model

Programa examenului de la BAC 2021

Elevii claselor a XII-a trebuie să formuleze argumente referitoare la un subiect istoric, să folosească un limbaj adecvat în cadrul unei prezentări scrise, dar și să evidențieze relația cauză-efect într-o succesiune de evenimente sau procese istorie, scrie în programa publicată de Ministerul Educației. În plus, ei trebuie să formuleze, în scris, opinii referitoare la o temă de istorie.

Exersarea demersurilor și acțiunilor civice demcratice

La acest punct, elevii trebuie să extragă informației esențiale dintr-un mesaj și să descopere constantele în desfășurarea fenomenelor istorice studiate.

Aplicarea principiilor și a metode adecvate în abordarea surselor istorice

Cei care dau bacul la istorie trebuie să selecteze și să comenteze sursele istorice pentru a susține sau a combate un punct de vedere.

În plus, trebuie să descopere în sursele de informare perspectivele multiple asupra evenimentelor proceselor istorice.

Ei trebuie să facă analiza diversității sociale, culturale și de civilizație în istorie pornind de la sursele istorice.

Utilizarea surselor istorice pentru rezolvarea de probleme

Elevii tebuie să utilizeze coordonate temporale și spațiale relative la un subiect istoric și să construiască sinteze tematice.

Domeniile de conținut

Popoare și spații istorice

Romanitatea românilor în viziunea istoricilor.

Oamenii, societatea și lumea ideilor

  • Secolul XX- între democrație și totalitarism. Ideologii și practici politice în România și Europa.
  • Constituțiile din România.

Statul și politica

  • Autonomii locale și instituții centrale și în spațiul românesc (secolul IX- XVIII)
  • Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari (secolele XVIII- XX)
  • România postbelică. Stalinism, național-comunism și disidență anticomunistă. Construcția democrației postdecembriste.

Relațiile internaționale 1

  • Spațiul românesc între diplomație și conflict în Evul Mediul și la începuturile modernității.
  • România și concertul european; de la ”criza orientală” la marile alianțe ale secolului XX – cu excepția aspectelor referitoare la faptele istorice desfășurate după 1920 din acest conținut.

Regulile pe care trebuie să le respecte candidații la proba de Bac 2021 la Istorie

Elevii sunt îndrumați de către un cadru didactic către zona de examen. Obiectele sau materialele nepermise vor fi depozitate într-o sală specială și vor fi însoțite de o declarație tip cu numele și prenumele posesorului.

După ce sunt legitimați, candidații se îndreaptă către sala de examen, acolo unde accesul se face în baza actului de identitate, cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea probei.

Candidaţii se așază câte unul în bancă, în ordine alfabetică, în funcție de disciplina de examen și de tipul de subiect.

După completarea casetei cu datele de indentificare, absolvenții de liceu primesc subiectele de examen și au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea lor, timp care este calculat din momentul în care au primit subiectele.

Pentru lucrarea scrisă se folosește doar cerneală sau pastă de culoare albastră.

”La expirarea celor trei ore acordate, candidaţii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Trei candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări”, se mai menționează în metodologia publicată de Ministerul educației.

Rezultatele la examenul de istorie la BAC 2021 urmează să fie afișate pe 5 iulie, zi în care pot să fie depuse și contestațiile.

Ce subiecte au picat la Română la Bac 2021

Subiecte Matematică Bac 2021

Moment emoționant pe Arena Națională în minutul 100! Ce s-a auzit din tribune: „Piele de găină! Nu m-am putut abține”

PARTENERI – GSP.RO

Moment emoționant pe Arena Națională în minutul 100! Ce s-a auzit din tribune: „Piele de găină! Nu m-am putut abține”


ȘOC! Cu cine s-a CĂSĂTORIT mama Luizei Melencu, de fapt. Sătenii sunt uluiți total

Playtech.ro

ȘOC! Cu cine s-a CĂSĂTORIT mama Luizei Melencu, de fapt. Sătenii sunt uluiți total


Presa internațională: Milionarul în Bitcoin Mircea Popescu, găsit mort în Costa Rica

Observatornews.ro

Presa internațională: Milionarul în Bitcoin Mircea Popescu, găsit mort în Costa Rica


Horoscop 29 iunie 2021. Vărsătorii sunt foarte sensibili la tot ce are legătură cu bani sau resurse

HOROSCOP

Horoscop 29 iunie 2021. Vărsătorii sunt foarte sensibili la tot ce are legătură cu bani sau resurse


Tragedia din spatele unui scandal. Bărbatului din Bârlad care i-a amenințat pe polițiști cu 2 securi îi murise copilul

Știrileprotv.ro

Tragedia din spatele unui scandal. Bărbatului din Bârlad care i-a amenințat pe polițiști cu 2 securi îi murise copilul


VIDEO | Un comentator arab, reacţie genială când camerele s-au mutat pe rusoaica din imagine :)

Telekomsport

VIDEO | Un comentator arab, reacţie genială când camerele s-au mutat pe rusoaica din imagine 🙂


1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)

PUBLICITATE

1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)

Urmărește cel mai nou VIDEO

RECOMANDĂRI

Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro