Un fost colonel SRI a pierdut procesul în care acuza serviciul că l-a spionat cu o aplicație

De
Mihai Niculescu,

Joi, 09 ianuarie 2020, 22:34

Condamnat la închisoare cu suspendare, fostul militar a acuzat
justiția din România că i-a încălcat drepturile iar dosarele
penale în care a fost cercetat, datele sale personale, ar fi fost
puse la dispoziția organelor de cercetare penală chiar de de către
fostul său angajator, SRI. Comisia Europeană, ca organism
însărcinat cu protecția datelor cetățenilor, nu ar fi împiedicat
asta, consideră Dragomir.

Serviciul Român de Informații ar fi utilizat „o aplicație
informatică pentru a supraveghea în masă persoane din România”
inclusiv pe el și pe membrii familiei sale, s-a plâns Dragomir
reprezentanților justiției europene.

Daniel Dragomir a susținut că Comisia Europeană nu și-a respectat obligațiile în domeniul protejării statului de drept în România, a independenței justiției române în fața „asaltului SRI” și a dreptului la un proces echitabil, arată G4Media.

Dragomir a susținut că obiectivul legitim al colectării…
Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro