VIDEO | Dacia prezintă modelul Bigster, al doilea SUV al companiei. Prețul mediu va crește cu 30%

Dacia a prezentat conceptul Bigster, care este o mașină de teren cu o lungime de 4,6 metri și care poate fi echipată cu motorizări alternative și hibrid.

„Conceptul Dacia Bigster exprimă viitoarea evoluţie a mărcii. Este un vehicul care oferă ceea ce este esenţial, evocând spiritul de aventură şi aducând în plus o tuşă «cool». Bigster este dovada faptului că un vehicul accesibil poate fi şi atractiv. Noi, cei de la Dacia, credem acest lucru iar dovada este conceptul prezentat azi”,

Alejandro Mesonero-Romanos, directorul de design al Dacia:

Noul concept are faruri pe toată partea din față a mașinii, iar stopurile din spate sunt în forma literei Y.

[embedded content]

Dacia, la pachet cu Lada

În comunicatul Renault privind noul plan, numit Renaulution, Dacia este grupată împreună cu constructorul rus Lada, aflat la rândul său sub controlul grupului francez.

„Dacia va evolua pentru a deveni mai atractivă, păstrându-și însă atributele specifice. Lada va rămâne la rândul său o marcă sinonimă cu robustețea și soliditatea. Ambele mărci vor continua să propună produse accesibile, utilizând tehnologii verificate și destinate unor clienți interesați să facă o achiziție rațională. Atât Dacia cât și Lada vor include în viitor și vehicule din segmentul C‟, se arată în comunicatul Renault.

Grupul francez spune că noua unitate Dacia-Lada va reduce numărul de platforme de la patru la una, iar diversitatea de caroserii va fi scăzută de la 18 la 11, având ca rezultat creșterea capacității de producție pe platformă de la 300.000 de unități la 1,1 milioane.

Cele două mărci vor lansa 7 noi modele până în 2025, dintre care două în segmentul C, adică două mașini de teren. De asemenea, se menționează „relansarea unor modele emblematice‟ și motorizări cu GPL în cazul ambelor branduri și electrice pentru Dacia.

Prețul mediu crește cu 30%

„Preţul mediu la Dacia va creşte cu 30% datorită noului portofoliu. Deja am început acest lucru cu noul Sandero, va continua cu noul Spring electric şi viitorele modele‟, a declarat Denis le Vot, șeful unității Dacia-Lada, potrivit ZF.ro.

Dacia a prezentat recent primul său model electric, numit Spring, care va fi pus pe piață în acest an, dar acesta va fi construit în China, nu la Mioveni.

Dacia a produs anul trecut 259.000 de automobile, față de 349.000 în anul 2019.

Renault face concurență pentru Uber și Tesla

Potrivit planului Renault, Alpine va deveni marca sport a grupului, în vreme ce o noua divizie, numită Mobilize, va va genera noi surse de profit din servicii de mobilitate și energie.

Renault vrea ca această divizie să producă 20% din veniturile Renault în 2030.

„Vom trece de la a fi o companie de mașini care lucrează cu tehnologia la a fi o companie de tehnologie care lucrează cu mașini‟, a declarat Luca de Meo, directorul general al Renault, potrivit Reuters.

Citeşte şi:

INVESTIGAȚIE. Multe spitale cu 50% refuz la vaccinarea anti-Covid. Cum explică medicii?

Nicușor Dan vrea ca Primăria Capitalei să cumpere ELCEN. Firea avea aceeași soluție pentru problema apei calde

Ce trebuie să știi despre amânarea ratelor la bancă. Atenție la dobânda pentru perioada de suspendare!

S-au împăcat Ilie Năstase și Ioana Simion? Mesajul transmis de fostul jucător de tenis

PARTENERI – GSP.RO

S-au împăcat Ilie Năstase și Ioana Simion? Mesajul transmis de fostul jucător de tenis


Motivul real al morții lui Bogdan Stanoevici, dezvăluit de un bun prieten. 'Nu l-au omorât nici doctorii, nici nozocomialele!'

PARTENERI – PLAYTECH

Motivul real al morții lui Bogdan Stanoevici, dezvăluit de un bun prieten. ‘Nu l-au omorât nici doctorii, nici nozocomialele!’


Horoscop 14 ianuarie 2021. Leii ar putea beneficia de un context favorabil pentru a repara anumite relații

HOROSCOP

Horoscop 14 ianuarie 2021. Leii ar putea beneficia de un context favorabil pentru a repara anumite relații


Un tânăr de 18 ani care se dădea drept preot şi cerea bani a fost prins din greşeală. Ce făcea într-o scară de bloc

Știrileprotv.ro

Un tânăr de 18 ani care se dădea drept preot şi cerea bani a fost prins din greşeală. Ce făcea într-o scară de bloc


Ce nebunie! Actriţă din filme pentru adulţi, angajată pe o funcţie înaltă. Anunţul care i-a lăsat pe toţi mască

Telekomsport

Ce nebunie! Actriţă din filme pentru adulţi, angajată pe o funcţie înaltă. Anunţul care i-a lăsat pe toţi mască


CONCURS! Câștigă un Ford Puma sau vouchere de cumpărături! E simplu! Află cum (PUBLICITATE)

PUBLICITATE

CONCURS! Câștigă un Ford Puma sau vouchere de cumpărături! E simplu! Află cum (PUBLICITATE)

Urmărește cel mai nou VIDEO

RECOMANDĂRI

Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro