VIDEO | Turul Palatului Elisabeta, deschis vizitatorilor după 80 de ani. Cum arată clădirea istorică unde Regele Mihai a fost obligat să abdice în 1947

După trei ani de la moartea Regelui Mihai, Palatul Elisabeta s-a deschis pentru vizitatori. Libertatea a făcut un tur al clădirii istorice unde ultimul suveran a fost nevoit să semneze abdicarea pe 30 decembrie 1947, la presiunea guvernului comunist condus de Petru Groza. Totodată, cititorii pot vedea ce scriau ziarele la inaugurarea palatului, în 1937.

Palatul Elisabeta din București poate fi vizitat de public, pentru prima dată în cei 83 de ani scurși de la inaugurare.

Construit în stil maur cu cel brâncovenesc de către tânărul arhitect Corneliu M. Marcu (1911-1991), clădirea a fost inaugurată în decembrie 1937, în prezența Principesei Elisabeta și a Regelui Carol al II-lea, tatăl viitorului Rege Mihai. Destinația clădirii a fost reședința Principesei Elisabeta, fiica cea mai mare a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria.

Clădirea mai păstrează din arhitectura originală podeaua, feroneriile și rama geamurilor, conform explicațiilor reprezentanților Palatului pentru Libertatea.

Edificiul istoric poate fi vizitat în zilele de joi, vineri, sâmbătă și duminică, până pe 20 septembrie 2020.

Potrivit Casei Regale a României, vizitatorii nu au voie să facă fotografii în Palatul Elisabeta, cu niciun fel de dispozitiv, dar Libertatea a primit permisiunea de a face un tur, pentru a le…
Citeste continuarea articolului pe libertatea.ro