COMENTARIU Adrian Onciu. O aberaţie propusă de Bruxelles pentru a putea călători împreună cu copiii

Atât colonelul Valeriu Gheorghiţă, cât şi ministrul Ioana Mihăilă, au salutat recenta decizie a Agenţiei Europene a Medicamentului de a autoriza vaccinul Pfizer pentru copiii între 12 şi 15 ani. ”Sperăm să existe o cât mai mare colaborare cu părinţii şi cu medicii de familie aşa încât copiii care nu neapărat suferă şi nu dezvoltă forme foarte severe, dar sunt un vector important de transmitere, să se vaccineze în număr cât mai mare”, spunea ministrul Sănătăţii, pe 28 mai.

Cu alte cuvinte, chiar dacă România e codaşa Europei la vaccinarea adulţilor, am putea face o figură frumoasă prin implicarea masivă a copiilor. Cu orice risc, în numele protejării părinţilor şi a bunicilor ”nedisciplinaţi” (iar pe alocuri chiar terorişti).

Marea problemă e că producătorii de vaccinuri încă nu au scos un produs sigur şi pentru categoria de vârstă 0-12 ani. Cum procedăm cu aceşti copii? Teoretic, şi ei transmit virusul la fel de pregnant ca adolescenţii. Deci sunt adevărate ”bombe” în mişcare, potrivit specialiştilor. Se ridică întrebarea cum vor călători în vacanţă de la începutul lunii iulie, când se preconizează că certificatele digitale ar urma să fie implementate în cele 27 de state ale Uniunii Europene.

Ei bine, politicienii de la Bruxelles au găsit repede soluţia, chiar dacă această vine în totală contradicţie cu logica, bunul simţ şi indicaţiile de până acum ale specialiştilor. ”Propunem ca minorii sub 12 ani care vor călători cu părinţii să nu fie nevoiţi să stea în carantină dacă părinţii lor sunt scutiţi – de exemplu, dacă sunt vaccinaţi. Propunem ca statele membre să fie de acord să scutească minorii mai mici de 6 ani de testare. Propunem ca testele PCR să fie considerate valide pentru 72 de ore, iar testele rapide antigen – în statele care le acceptă – pentru 48 de ore”, a anunţat Didier Reynders, comisarul UE pentru justiţie.

Aşadar, dintr-odată nu mai contează absolut deloc părerea epidemiologilor. Copiii sub 12 ani, vectori importanţi de transmitere a virusului, vor fi scutiţi de carantină dacă părinţii lor sunt vaccinaţi. Practic, este ca şi cum ar fi ei înşişi vaccinaţi, printr-un inedit, miraculos şi spectaculos transfer de imunizare de la părinţi la copii.

Măsura ridicolă propusă de Bruxelles ar putea fi comică în alte condiţii. Însă acum dovedeşte doar cinism şi o dorinţă extremă de a impulsiona campania de vaccinare prin orice mijloace. Evident, cu riscul de a genera efecte adverse grave în rândul copiilor.

Partea şi mai interesantă este că nu toţi specialiştii salută entuziasmul cu care autorităţile se grăbesc să-i imunizeze pe copii. De pildă, un studiu publicat pe 11 aprilie în jurnalul Societăţii de Boli Infecţioase Americane a analizat cazul unui copil de 9 ani din Franţa infectat cu Covid-19 şi care nu a transmis virusul nimănui, deşi  a frecventat trei şcoli şi un club de schi. După o investigaţie a medicilor epidemiologi a rezultat rapid că respectivul tânăr pacient a fost în contact (când era bolnav) cu 172 de persoane, inclusiv 112 elevi şi profesori. Cu toate acestea, nu a contaminat pe nimeni, nici măcar pe cei doi fraţi ai săi. Studiul arată că deşi copiii sunt un vector important de transmitere pentru alţi viruşi, cum ar fi cel gripal, în cazul noului coronavirus propagarea ar fi nesemnificativă.

În concluzie, în loc să se ocupe de copiii vulnerabili, cu comorbidităţi, autorităţile se gândesc doar cum să umfle statisticile ca să scape de stocuri şi de onorantul loc 26 din coada clasamanentului european.

Citeste continuarea articolului pe mediafax.ro