Covid-19: SUA îşi numără morţii din pandemie

Cele mai multe decese au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate şi a celor în vârstă, iar în 2021 au murit mai mulţi americani decât în 2020.

În SUA, numărul deceselor creşte din nou într-un ritm alarmant.

Ultimele 100.000 de decese au avut loc în doar ultimele 11 săptămâni, un ritm mai rapid decât în orice alt moment, în afară de valul de iarna trecută.

„Valurile de îmbolnăviri la care asistăm vor continua până când imunitatea la nivelul populaţiei va fi suficient de ridicată pentru a le preveni. Pur şi simplu, încă nu am ajuns acolo”, a declarat Dr. Keri Althoff, epidemiolog la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health.

Au trecut mai mult de 650 de zile de când primul pacient american care a murit din cauza Covid-19 a fost raportat în Seattle, Washington. Oficialii din domeniul sănătăţii publice au atribuit, de atunci, decese anterioare virusului.

De când vaccinul Pfizer – primul vaccin aprobat în SUA – a fost lansat iarna trecută, au fost înregistrate alte aproape 300.000 de decese.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Citeste continuarea articolului pe mediafax.ro