Credit ipotecar vs Noua casă. Cum arată piaţa în 2021 şi ce aleg românii

Creditarea se revigorează în 2021. Şi programul Noua Casă, dar şi creditarea ipotecară au început promiţător anul acesta. Mai ales că dobânzile sunt destul de joase, la o medie de 5%, faţă de începutul lui 2020 când discutam de 5,75%.

 

Asta sporeşte dorinţa românilor pentru a-şi achiziţiona o locuinţă. În plus, aceştia sunt dispuşi să plătească mai mult pentru un imobil, spun reprezentanţii băncilor. Mai mult, în contextul pandemiei, românii vor locuinţe mai mari, dar mai ales noi.

 

ADINA CĂLIN, director produse CEC Bank: Daca anul trecut aveam o medie a unui credit ipotecar la 40.000 euro credit acordat, anul acesta a crescut valoarea medie la 50.000 euro. Avem acordate 30% pe partea de case iar din restu de 70% majoritatea merg pentru achiziţia de apartamente de 2 şi 3 camere.

 

O locuinţă nouă şi-a dorit şi Ioana Bobric. Este farmacist şi, la 27 ani, se săturase de chirie. Aşa a cumpărat un apartament de 57 mii de euro în Bucureşti, prin programul Noua Casa la care a aplicat pentru că o interesa un avans cât mai mic, spune ea.

 

IOANA BOBRIC, farmacist: Calculasem eu teoretic cam cât ar fi plata ratei şi eram cam cât chiria, era puţin mai mică rata decât chiria şi am zis că nu se mai poate asa. Toate actele la bancă, tot procesul a durat cred că vreo două luni şi ceva, trei.

 

Lui Radu David i-a fost mai uşor să îşi cumpere un apartament prin creditarea ipotecară. Apartamentul lui a costat 85 mii de euro şi, spune el, pentru că a ales un credit ipotecar,

a aşteptat mai puţin pentru finalizarea procesului de creditare.

 

RADU DAVID, analist bancar: Am luat decizia de a nu mai plăti chirie şi de a plăti o rată la un credit pentru un imobil, fiind apropiate sumele între ele. Printre principalele criterii a fost bugetul, dar şi să fie vorba de un imobil nou.

Diferenţe Credit: Prima Casă – Ipotecar

Irina Chiţu, analist financiar-bancar, spune că deşi pentru Noua Casă ai nevoie de un avans de doar 5%, faţă de 15% pentru un credit ipotecar, asta nu înseamnă neapărat un avantaj. Asta pentru că te îndatorezi mai puţin atunci când plăteşti un avans mai generos. Dar, faţă de creditarea ipotecară, Noua Casă are taxe mai mici.

 

IRINA CHIŢU, analist financiar-bancar: Singurul comision este comisionul care se duce către Fondul de Garantare care, anul acesta, este mai mic decât anii trecuţi. Este 0,3%. Aprobarea durează puţin mai mult, depinzi de când se alocă fondurile către bănci.

 

„Ne aşteptăm anul acesta la minim 18.000 de beneficiari. Este un program în care doar în Bucureşti, în primul trimestru al acestui an, s-au vândut 5.000 de locuinţe, cel mai mare număr de locuinţe din perioada postdecembristă. Comparativ, în 2019, în primul trimestru, vorbim de Bucureşti, s-au vândut 3800 de locuinţe. În ultimul trimestru din 2020, 5 miliarde de euro a fost piaţa creditelor ipotecare”, spune Dumitru Nancu, directorul General al FNGCIMM

 

Sursa: FinZoom

 

 

Top 3 credite Noua Casa 280.000 lei/30 ani

  •  
  • Cec Bank: 1.269 lei rata lunară/ 3.79% DAE
  • Intensa Sanpaolo Bank România: 1.319 lei rata lunară/3.89% DAE
  • Unicredit Bank: 1.319 lei rata lunară/3.89 DAE

 

Sursa: FinZoom

 

Top 3 credite Ipotecare 280.000 lei/30 ani 

  •  
  • Intensa Sanpaolo Bank România: 1.336 lei rata lunară/4.09% DAE
  • Vista Bank: 1.364 lei rata lunară/4.37% DAE
  • Garanti BBVA: 1.392 lei rata lunară/4.43% DAE

Sursa: FinZoom

 

 

CERERI PENTRU NOUA CASĂ LA BĂNCI/2021

 

  • ING: +1.200 cereri 
  • BCR: 3.500 cereri
  • CEC Bank: +3.500 cereri

Sursa: date ING, BCR, CEC Bank

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Citeste continuarea articolului pe mediafax.ro