Joe Biden anulează procedura de urgenţă naţională pentru finanţarea zidului la frontiera SUA-Mexic

Preşedintele american, Joseph Biden, a comunicat, joi, Congresului că a anulat finanţarea prin procedura de urgenţă naţională a proiectului construirii zidului la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic, informează site-ul de ştiri Axios.com.

„Am stabilit că decretarea urgenţei naţionale la frontiera sudică nu era justificată. De asemenea, am anunţat că, prin politicile Administraţiei mele, niciun dolar furnizat de contribuabili nu va mai fi direcţionat pentru construirea unui zid la frontieră, am cerut o revizuire atentă a tuturor resurselor acordate sau destinate acestui scop”, a transmis Joe Biden Congresului.

Fostul preşedinte Donald Trump a invocat, în februarie 2019, o situaţie de urgenţă naţională pentru a redirecţiona miliarde de dolari proiectului construirii zidului la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic. Decizia lui Donald Trump a fost urmată de o serie de procese de contestare şi de încercări ale Congresului de blocare a proiectului promis în campania electorală din 2016.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Citeste continuarea articolului pe mediafax.ro