Klaus Iohannis şi-a schimbat radical discursul în privinţa COVID-19: De la „o simplă răceală” la „avem prea multe persoane decedate”

„Dragi români, este normal să tratăm cu toată seriozitatea situaţia generată de apariţia cazurilor de coronavirus în Europa şi de confirmarea unui caz pe teritoriul României, dar nu există niciun motiv real de panică. Infecţia cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome uşoare, dureri în gât, tuse şi febră, ca în orice răceală”, era mesajul postat pe 27 februarie, pe Facebook, de Klaus Iohannis, după apariţia primului caz de COVID-19, când se încerca organizarea de alegeri anticipate.

El preciza că s-a interesat de starea celor care au fost găsiţi pozitiv, 30 de persoane la acea vreme, şi a constatat că starea lor generală este bună.

„Mai exact, mai mulţi dintre ei nu au niciun fel de simptom. Mai mulţi dintre ei au simptome foarte uşoare, de tip răceală. Câţiva au simptome de tip gripă. Până şi persoanele mai vârstă, care au şi alte probleme de sănătate, au o stare generală acceptabilă. Asta ca să demitizăm un pic boala, fiindcă am citit câteva articole ieri, unde se vorbea despre un virus ucigaş, într-o manieră foarte apocaliptică”, adăuga Iohannis.

Două săptămâni mai târziu, pe 16 martie, şeful statului abandona discursul despre maniera „foarte apocaliptică” şi vorbea deja de necesitatea luării celor „mai drastice măsuri” şi instituia starea de urgenţă.

„Ne aflăm într-o situaţie cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă. Vom trece cu bine prin această grea încercare dacă luăm imediat cele mai drastice măsuri şi înţelegem cu toţii că severitatea lor este pe măsura gravităţii perioadei pe care o traversăm. Începând de astăzi se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile”, anunţa Iohannis.

Pe 14 mai s-a încheiat starea de urgenţă şi s-a instituit starea de alertă, iar restricţiile au fost mult diminuate.

La data de 11 iunie, Iohannis a făcut o declaraţie controversată: „Epidemia este între noi, virusul este în comunitate. Orice raţiune normală ne spune să fim precauţi. În faţa unei boli eşti precaut sau eşti prost, una din două”.

Ulterior şi-a cerut scuze: „Nu am dorit să lezez pe nimeni, am încercat să atrag atenţia asupra încercării de manipulare”.

În ultima declaraţie pe această temă, spune că, din păcate, prea multe persoane mor zilnic din cauza noului coronavirus.

„Pandemia, din păcate, este cu noi. Chiar dacă în ultimele zile avem relativ mai puţine persoane infectate, nu putem să spunem că lucrurile stau bine. Avem, din păcate, foarte multe persoane la Terapie Intensivă. Avem, din păcate, prea multe persoane decedate în fiecare zi. Aşadar, dragi români, vă rog să vă feriţi de boală şi să-i feriţi şi pe ceilalţi de boală! Nu-i de joacă”, spunea Klaus Iohannis pe 24 decembrie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Citeste continuarea articolului pe mediafax.ro