Ministerul Sănătăţii: Pacienţii evacuaţi de la spitalul din Călineşti au revenit în saloane

„Nu sunt victime, toţi pacienţii au revenit în saloane, echipajele medicale de urgenţă s-au retras”, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Conform unei informări a Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii, a fost declanşată o alarmă de incendiu (degajare fum la o instalaţie de aer condiţionat) la Spitalul de Boli Cronice Călineşti. Au fost evacuaţi 32 de pacienţi.

ISU Argeş a intervenit în acest caz cu 5 autospeciale de stingere, o autoscară, 4 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple, precum şi 5 ambulanţe SAJ.

„Sistemele de detecţie au sesizat produse ale arderii în aerul dintr-un salon al spitalului şi astfel s-a declanşat alarma de incendiu. Ar fi vorba de praf în contact cu rezistenţele încălzite ale aparatului respectiv”, a transmis ISU Argeş.

Peste 30 de pacienţi au fost evacuaţi, vineri dimineaţa, de la Spitalul de Boli Cronice Călineşti, judeţul Argeş, după ce de la etajul unu al unităţii a ieşit fum.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Citeste continuarea articolului pe mediafax.ro