Operaţiune nocturnă la Galaţi. Peste o sută de camioane transportă beton pentru piciorul unui pod

Operaţiunea se desfăşoară în noaptea de joi spre vineri. Potrivit autorităţilor judeţene, totul va ţine câteva ore, iar cele peste o sută de camioane vor transporta o cantitate impresionantă de beton.

„Se întâmpla acum pe şantierul podului hobanat al Drumului de Centură. Se toarnă peste 1000 de mc de beton la cel de-al doilea radier al pilonului central. Un astfel de radier are aproape 5 metri înălţime, iar pentru realizarea lui s-au folosit peste 160 de tone de fier. Pentru operaţiunea de astăzi se folosesc peste 100 de maşini încărcate cu beton. Se va turna fără întrerupere până după miezul nopţii”, a anunţat, pe Facebook, Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Podul este cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani, din Galaţi, şi o construcţie unică în sud-estul României, lucrarea fiind comandată de Consiliul Judeţean Galaţi.

Obiectivul va avea o lungime de aproximativ 500 de metri liniari, fără rampele de acces, şi o lăţime de 19 metri. Acesta va traversa o vale de la ieşirea din Galaţi şi, cu tot cu fundaţie, va avea înălţimea unui bloc de cel puţin 20 de etaje. Podul va avea patru benzi de circulaţie, pistă de biciclete şi trotuare.

Podul face parte din proiectul care vizează modernizarea centurii oraşului Galaţi. Investiţia, în valoare de 30 de milioane de euro, este realizată de Consiliul Judeţean Galaţi, cu ajutorul fondurilor europene. În cadrul proiectului sunt reabilitate trotuarele şoselei, se amenajează o pista pentru biciclişti pe o lungime de 6,5 kilometri, sunt reabilitate toate podeţele de pe traseul drumului şi este modernizată reţeaua de colectare a apelor pluviale.

Lucrările se desfăşoară pe o lungime de 10,45 kilometri şi vor fi gata peste doi ani.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Citeste continuarea articolului pe mediafax.ro