Cum îi învăţăm pe copii primele reguli financiare

Într-o lume a cardurilor de credit, transferurilor şi plăţilor online, mulţi dintre părinţi încearcă să-i înveţe pe copii regulile financiare încă dinainte ca aceştia să ajungă la şcoală. Nefiind una dintre cele mai uşoare teme de discuţie, experţii vin cu sfaturi ce pot fi de un real ajutor, scrie huffpost.com Cum îi învăţăm pe copii …

Cum îi învăţăm pe copii primele reguli financiare Read More »

Caroline Garcia, impresionată de fanii români: Sunt fierbinţi de-a dreptul, au făcut o atmosferă incredibilă

Conduşi de Emil Boc, fanii tricolori au creat o atmosferă senzaţională, nu au făcut nici măcar un mic pas în spate în duelul cu francezii, au susţinut-o din răsputeri pe Simona, iar modul în care s-au comportat a fost apreciat de Caroline Garcia, transmite Mediafax.  „Aş fi vrut să aud mai mult ‘allez les bleus“, …

Caroline Garcia, impresionată de fanii români: Sunt fierbinţi de-a dreptul, au făcut o atmosferă incredibilă Read More »

Fed Cup Franţa – România: Irina Begu a pierdut în faţa lui Pauline Parmentier. Semifinala se decide la dublu – VIDEO

Irina Begu a început destul de slab jocul, a câştigat un singur game din primele cinci şi i-a permis franţuzoaicei să se distanţeze la 4-1. Românca nu a avut replică, iar Parmentier s-a impus cu 6-3, după 40 de minute. Tenismena din România a avut un set secund mult mai bun, a făcut break la …

Fed Cup Franţa – România: Irina Begu a pierdut în faţa lui Pauline Parmentier. Semifinala se decide la dublu – VIDEO Read More »

  • Fed CUP: România, la egalitate cu Franța, 2-2, după înfrângerea Irinei Begu

    Halep a câştigat după aproape trei ore de joc (2 h 57 min) în faţa numărului 21 mondial, la capătul unui meci foarte disputat, aducând echipa României în postura de favorită la calificarea în finală. Simona Halep are acum 6-1 în meciurile directe cu Garcia, aceasta fiind a doua victorie pe zgură a româncei în …

    Fed CUP: România, la egalitate cu Franța, 2-2, după înfrângerea Irinei Begu Read More »

    Creștinii din Sri Lanka au fost în ultimul an ținta amenințărilor. Istoria conflictelor religioase din insula asiatică

    Insula Sri Lanka a fost împărțită de secole între cele patru mari religii mondiale – budism, hinduism, creștinism și islamism, iar religia a fost folosită adesea de actorii politici, în conflictele interne. De altfel, religia joacă un rol proeminent în viața și cultura acestui stat. Într-un sondaj Gallup din 2008, Sri Lanka a fost declarată …

    Creștinii din Sri Lanka au fost în ultimul an ținta amenințărilor. Istoria conflictelor religioase din insula asiatică Read More »

    S-au finalizat lucrările la una dintre cele mai importante şosele din Capitală. „Un trafic rezonabil la nivelul municipiului Bucureşti”

    .col-md-8 p{text-align: justify;} Veste bună pentru locuitorii din Berceni. Lărgirea străzii Caporal Luică, de la 2 la 4 benzi de circulaţie, a fost finalizată duminică. .teaser { width: 300px; float: right; border: solid 1px #00589a; padding: 5px; } .teaser2 { width: 100%; float: right; border: solid 1px #ae2134; padding: 5px; } .teaser2 a { color: …

    S-au finalizat lucrările la una dintre cele mai importante şosele din Capitală. „Un trafic rezonabil la nivelul municipiului Bucureşti” Read More »

  • În semifinala Fed Cup, Parmentier o învinge Irina Begu, 6-3, 2-6, 6-2, şi Franţa – România va avea meci decisiv de dublu

    Parmentier, 33 de ani, 1,75 metri înălţime, a controloat cu uşurinţă primul set. Foarte bună la acoperirea terenului şi cu serviciu puternic şi bine plasat, la fel ca lovitura ei de dreapta, franţuzoaica nu a avut de salvat nicio minge de break. Cu un bandaj pe genunchiul drept, Begu a evoluat slab în primul set, …

    În semifinala Fed Cup, Parmentier o învinge Irina Begu, 6-3, 2-6, 6-2, şi Franţa – România va avea meci decisiv de dublu Read More »

    VIDEO Imagini impresionante cu un pui de urs prins într-un laţ. Cum s-a sfârşit povestea pentru bietul animal

    Un pui de urs a rămas captiv într-un laţ, duminică, în satul Motnău din comuna Dumitreşti. În zonă s-au deplasat imediat jandarmii, care au luat măsuri de delimitare a perimetrului şi au restricţionat accesul persoanelor în pădure, până când a sosit  echipa de specialişti în carnivore a INCDS (Institutul National de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură) …

    VIDEO Imagini impresionante cu un pui de urs prins într-un laţ. Cum s-a sfârşit povestea pentru bietul animal Read More »

    După 11 ani, majorările salariale ajung la cadrele din educaţie. Suma totală: 1,5 miliarde lei

    „Partea pozitivă este că se doreşte finalizarea sentinţelor, e un lucru care trebuie apreciat, pentru că ceea ce nu s-a aplicat în 2008, încercăm să avem în 2019, 11 ani pentru obţinerea unor drepturi”, a declarat Anton Hadar, liderul Alma Mater, într-o declaraţie făcută duminică Mediafax. El a explicat şi cum se face defalcarea sumei …

    După 11 ani, majorările salariale ajung la cadrele din educaţie. Suma totală: 1,5 miliarde lei Read More »

  • Deputatul PNL Florin Roman îi cere demisia Vioricăi Dăncilă: „Nu vei ajunge niciodată măcar la degetul mic al unei femei oneste“

    „Viorica nu a înţeles nimic! Nici nu mă aşteptam! Pentru ea, o să traduc în limba română, deşi sunt convins că tot nu pricepe! Preţuiesc toate femeile, care sunt harnice şi oneste, care îşi construiesc cariera profesională pe munca lor. Care nu au nevoie să fie impuse de şefi pentru a urca ierarhic. Din acest …

    Deputatul PNL Florin Roman îi cere demisia Vioricăi Dăncilă: „Nu vei ajunge niciodată măcar la degetul mic al unei femei oneste“ Read More »

    VIDEO Tragedie într-o comună din Vrancea. Pădurarul satului, găsit strivit sub un tractor răsturnat

    Un bărbat în vârstă de 55 de ani, pădurar în satul Costişa din comuna Homocea, a fost găsit fără suflare sub un tractor răsturnat. Tragedia s-a întâmplat în pădure, pe un drum forestier şi nu se ştie deocamdată cum s-a produs evenimentul. La faţa locului au ajuns echipaje de poliţie, pompieri, ambulanţă şi SVSU Homocea. …

    VIDEO Tragedie într-o comună din Vrancea. Pădurarul satului, găsit strivit sub un tractor răsturnat Read More »

  • Egipt: Alegătorii au primit bani şi alimente pentru a vota la referendum pentru prelungirea preşedinţei lui el-Sisi

    Televiziunea naţională egipteană a prezentat, duminică, imagini cu alegători care stau la coadă la mai multe secţii de votare care s-au deschis la ora locală 09.00. Adepţii lui El-Sisi au distribuit pachete cu ulei, orez, paste şi sosuri pentru a-I încuraja pe alegători să meargă la vot. “Am luat pachetele ca să votez. Mi-au arătat …

    Egipt: Alegătorii au primit bani şi alimente pentru a vota la referendum pentru prelungirea preşedinţei lui el-Sisi Read More »

    Ministrul Transporturilor spune că Ministerul Justiţiei a blocat ordonanţa pe achiziţii

    Una din prevederile proiectului de ordonanţă stipulează faptul că în momentul în care există o decizie de la CNSC referitoare la un câştigător, ministerul să poată semna contractul cu acesta, iar ulterior alte firme care au nemulţumiri se pot duce în instanţă, fără ca lucrările să rămână blocate pe perioada procesului, arată hotnews.ro. „Am lansat …

    Ministrul Transporturilor spune că Ministerul Justiţiei a blocat ordonanţa pe achiziţii Read More »

    Momente de plăcere la margine de drum. Incredibil cât l-a costat pe un şofer pofticios

    .col-md-8 p{text-align: justify;} Un bărbat, în vârstă de 48 de ani a reclamat la poliţie că în seara de miercuri, 17 aprilie, o tânără cu care făcuse amor în maşină i-a furat suma de 10.000 de lei. Bărbatul a trecut cu maşina pe şoseaua de centură a Hunedoarei şi a văzut o tânără care i-a …

    Momente de plăcere la margine de drum. Incredibil cât l-a costat pe un şofer pofticios Read More »

  • Un nou atac terorist! Au atacat cartierul general al seriviciilor de securitate

    .col-md-8 p{text-align: justify;} Patru bărbați au fost ucisi, duminică, după ce au condus un atac terorist asupra unui cartier general al seriviciilor de securitate la nord de capitala saudită Riad. .teaser { width: 300px; float: right; border: solid 1px #00589a; padding: 5px; } .teaser2 { width: 100%; float: right; border: solid 1px #ae2134; padding: 5px; …

    Un nou atac terorist! Au atacat cartierul general al seriviciilor de securitate Read More »

    Orban acuză Primăria din Alexandria că a depus ”eforturi uriașe” pentru a împiedica mitingul liberal

    Primăria orașului a refuzat să le ofere autorizația de miting pe platoul din fața Casei de Cultură sau în ”orice alt spațiu public solicitat”. De asemenea, potrivit liderului PNL, chiar și proprietarii spațiilor private cu care ajungeau la o înțelegere renunțau ulterior din cauza unor ”presiuni uriașe”, citează HotNews. „Nu mulți știu, dar s-au depus …

    Orban acuză Primăria din Alexandria că a depus ”eforturi uriașe” pentru a împiedica mitingul liberal Read More »

    Simona Muscă: „Pune-mă în fața unui munte și spune-mi să-l urc!“

    I-am descoperit toate calitățile de om extrem de harnic și am savurat povestea unui nou început numit „Vanilla Elephant“. Simona Muscă este antreprenorul tânăr care își clădește viitorul cu mult curaj, în vremuri deloc ușoare, și spune că poate face asta știind că experiența generează experiență… „Am început să dezvolt business-uri de la 16 ani, …

    Simona Muscă: „Pune-mă în fața unui munte și spune-mi să-l urc!“ Read More »

  • Scandal total PNL – PSD. S-au aruncat vorbe grele împotriva premierului Dăncilă. Dragnea a reacționat

    .col-md-8 p{text-align: justify;} Deputatul PNL Florin Roman a reacționat după ce premierul Viorica Dăncilă a acuzat partidul liberal că nu are nicio femeie pe lista pentru alegerile europarlamentare. .teaser { width: 300px; float: right; border: solid 1px #00589a; padding: 5px; } .teaser2 { width: 100%; float: right; border: solid 1px #ae2134; padding: 5px; } .teaser2 …

    Scandal total PNL – PSD. S-au aruncat vorbe grele împotriva premierului Dăncilă. Dragnea a reacționat Read More »

    Cine sunt cei nouă români aflaţi în Sri Lanka în momentul exploziilor şi de ce au ajuns în ţara asiatică

    Tinerii sunt elevii Colegiului „Costache Negruzzi” din Iaşi şi plecaseră într-un schimb de experienţă în ţara asiatică. Aceştia erau în Colombo, dar după masacru au fost cazaţi într-o bază militară aflată într-un alt oraş, la o distanţă de vreo 400 de kilometri de locul unde au avut loc exploziile sângeroase care au ucis peste 200 …

    Cine sunt cei nouă români aflaţi în Sri Lanka în momentul exploziilor şi de ce au ajuns în ţara asiatică Read More »

    Veste proastă pentru Trump. Ce riscă preşedintele SUA dacă a obstrucţionat justiţia

    Partidul Democrat va continua investigaţiile Congresului asupra activităţilor preşedintelui Donald Trump „pentru a afla în ce sens conduc dovezile”, a declarat Jerrold Nadler, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Judiciare din Camera Reprezentanţilor. „Obstrucţionarea justiţiei, dacă se va confirma, ar fi o infracţiune pasibilă de procedura demiterii”, a atras atenţia Jerrold Nadler, citat de postul tv NBC …

    Veste proastă pentru Trump. Ce riscă preşedintele SUA dacă a obstrucţionat justiţia Read More »

  • Medici: „Meningita este una dintre bolile prevenibile prin vaccinare”

    Acestea susţin că astfel de cazuri sunt rare în România, ultima raportare a Institutului Naţional de Sănătate Publică arătând că la nivelul anului 2017 au fost 63 de îmbolnăviri şi 13 decese la nivel naţional.  „Este o boală provocată de o bacterie care, din păcate, poate să producă moarte într-un timp destul de scurt”, a …

    Medici: „Meningita este una dintre bolile prevenibile prin vaccinare” Read More »

    Răzvan Cuc anunţă că observaţiile de la Ministerul Justiţiei au blocat ordonanţa pe achiziţii: Ne solicită aviz de la CSAT. O aberaţie

    Răzvan Cuc a declarat, duminică, la Târgu Jiu, unde a participat la inaugurarea noului sediu al RAR din oraş, că aşteaptă o discuţie cu noul ministru al Justiţiei, deoarece, după lansarea ordonanţei privind achiziţiile, a primit, la la MJ observaţii pe 17 pagini. „Din păcate am undeva la 17 pagini de observaţii de la Ministerul …

    Răzvan Cuc anunţă că observaţiile de la Ministerul Justiţiei au blocat ordonanţa pe achiziţii: Ne solicită aviz de la CSAT. O aberaţie Read More »

    Totul s-a terminat. Raluca este devastată. „Am momente când îmi vine să fac urgie”

    .col-md-8 p{text-align: justify;} Povestea de dragoste dintre Florin Pastramă și Brigitte Sfăt a scos-o din minţi pe Raluca Podea. După ce a văzut la televizor momentele de tandraţe dintre cei doi, Raluca a afirmat că intre ea şi logodnicul ei, Florin totul s-a terminat şi aşteaptă să se termine emisiunea pentru a clarifica lucrurile. .teaser …

    Totul s-a terminat. Raluca este devastată. „Am momente când îmi vine să fac urgie” Read More »

  • Demers inedit. Cantina fără scaune. Chiar suntem prea ocupaţi ca să mâncăm bine?

    Elevii mănâncă în picioare la mese, înainte de a se întoarce înapoi în clasă. „Am învăţat această practică din alte locuri”, a declarat un oficial al liceului, adăugând că ar trebui să fie posibil, cu câteva îmbunătăţiri suplimentare, să reducă timpul acordat de studenţi mesei de prânz la doar 10 minute, scrie Bee Wilson, autoarea …

    Demers inedit. Cantina fără scaune. Chiar suntem prea ocupaţi ca să mâncăm bine? Read More »

    Exatlon. Cine a câștigat Sezonul 3? Mesajul unuia dintre concurenți a făcut lumină. Fanii au reacționat imediat„

    .col-md-8 p{text-align: justify;} Exatlon. În urmă cu câteva zile au apărut informații în spațiul public conform cărora luptătorul MMA Ion Surdu a câștigar cel de-al treilea sezon al Exatlon România. .teaser { width: 300px; float: right; border: solid 1px #00589a; padding: 5px; } .teaser2 { width: 100%; float: right; border: solid 1px #ae2134; padding: 5px; …

    Exatlon. Cine a câștigat Sezonul 3? Mesajul unuia dintre concurenți a făcut lumină. Fanii au reacționat imediat„ Read More »

    Orban acuză presiuni: S-au depus eforturi uriaşe pentru a împiedica mitingul PNL din Alexandria. Ne-au transmis că se va lăsa cu violenţe

    „Nu mulţi ştiu, dar s-au depus eforturi uriaşe pentru a ne împiedica să ne prezentăm candidaţii în Alexandria. PNL a solicitat Primăriei Alexandria chiar de la începutul lunii aprilie autorizaţia pentru miting, spaţiul ales fiind platoul din faţa Casei de Cultură. Am fost refuzaţi, motivele invocate fiind cusute cu aţă albă: fix în acea locaţie …

    Orban acuză presiuni: S-au depus eforturi uriaşe pentru a împiedica mitingul PNL din Alexandria. Ne-au transmis că se va lăsa cu violenţe Read More »

  • Darren Cahill, luat de val după victoria Simonei Halep cu Caroline Garcia. Ce reacţie a avut australianul

    „Unul dintre cele mai bune meciuri ale anului, acesta dintre Simona şi Caroline. Un nivel incredibil de ridicat de la început până la sfârşit. Ambele jucătoare au dat totul pentru ţara lor. O performanţă fantastică pentru Simona. Bine jucat”, a reacţionat Darren Cahill pe Twitter. Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o, duminică, la Rouen, …

    Darren Cahill, luat de val după victoria Simonei Halep cu Caroline Garcia. Ce reacţie a avut australianul Read More »

    Cuc ameninţă constructorii străini cu rezilierea contractelor: Şmecheri care vor bani nemunciţi

    „N-a pornit nimeni o campanie împotriva constructorilor de altă origine decât cea din România, numai că m-am săturat de şmecherii ăştia care vin în România, cu două mape şi care îşi asumă nişte lucruri în momentul când vin şi depun oferta, după ce au depus oferta, primele lucruri la care se gândesc e cum să …

    Cuc ameninţă constructorii străini cu rezilierea contractelor: Şmecheri care vor bani nemunciţi Read More »