Acuzații grave: asistentă bănuită că arunca vaccinul anti-Covid LA GUNOI. Tânără vaccinată de două ori, într-o singură zi

<!–

–>

„În data de 10.04.2021 am avut prima doză, fiind repartizată la cabina numărul 14. Fiindu-mi teamă, nu m-am uitat la braț sau seringă în timp ce îmi administra serul asistenta respectivă, însa atunci când a retras seringa, am observat că încă era lichid în aceasta. Nu am spus nimic, mi-am zis că poate mi s-a părut”, spune tânăra.

Nu a avut nici un fel de reacții după această „primă doză”, deși prietenii cu care a mers în aceeași zi să se vaccineze (cu același ser, dar la cabine diferite) au prezentat durere locală și somnolență. Și-a spus că fiecare organism reacționează diferit și a ignorat bănuiala că serul nu i-a fost administrat.

Pe 1 mai, a venit momentul rapelului. A mers în același loc și a solicitat să fie repartizată la aceeași asistentă.

„De această data am încercat să mă uit, însă nu puteam observa conținutul seringii din cauza poziției mânii asistentei și nu am văzut să fi apăsat pe piston. În momentul în care a retras seringa, am observat că seringa conținea în continuare serul ce nu îmi fusese administrat. I-am atras atenția și m-am ridicat imediat ca să apuc seringa, însă nu am reușit, asistenta golind rapid conținutul în recipientul pentru deșeuri, asistenta arătându-mi imediat după aceea seringa goală, negând că ar fi golit conținutul în recipient, nu la mine în braț”, povestește tânăra.

Aceasta a observat că în recipientul cu deșeuri mai era o seringă pentru vaccinare în interiorul căreia era ser. I-a arătat-o asistentei care a golit-o și pe aceasta. Atunci, tânăra a scos recipientul cu deșeuri (coșul de gunoi) pentru a nu da posibilitatea asistentei să golească și alte seringi care se puteau afla în el.

La fața locului a ajuns și medicul coordonator al centrului de vaccinare, iar în acel moment o altă seringă cu ser a fost văzută în coșul de gunoi, scrie dobrogealive.ro.

„Am atras atenția medicilor, unul dintre ei – cel de la zona de supraveghere post vaccinare – mi-a spus ulterior ca în seringă se aflau aproximativ 0,15 ml de ser (jumătate de doză), confirmând cu alte cuvinte ceea ce eu susțineam, că doamna asistenta nu injectează serul, ci doar înțeapă. Menționez că pe una dintre laturile recipientului erau multe dâre de lichid, provenind probabil de la momentul în care asistenta golea conținutul seringilor în recipientul de deșeuri”, mai spune tânăra.

Doctorul coordonator al centrului a încercat să o liniștească spunându-i „că așa mai rămâne lichid în seringă”, menționând că trebuie să se liniștească pentru că a doua zi urma să fie Paștele.

„Apoi mi-a spus să repet vaccinarea, să aleg cabinetul la care să mi se administreze din nou o doza. Nu am solicitat eu acest lucru, dumneaei a fost cea care a spus asta, eu fiind de acord, pentru că văzusem cu certitudine că serul nu îmi fusese administrat”.

Așa că tânăra s-a vaccinat într-o altă cabină, chiar medicul coordonator asigurând asistenta că este în regulă să-i administreze doza de ser.

După o oră de la acest incident, tânăra a sesizat Poliția, iar împreună cu aceștia a mers din nou la centrul de vaccinare din Pavilionul Expozițional. Totodată, aceasta a depus o sesizare și la Direcția de Sănătate Publică a județului Constanța. Oficialii DSP au declarat, pentru dobrogealive.ro, că „sesizarea a ajuns la Serviciul de Inspecție care urmează să desfășoare o anchetă”.


Citeste continuarea articolului pe realitatea.net