Caz șocant, în Timiş: un bătrân aflat la un pas de a fi victima unei crime a scăpat prefăcându-se că este mort

<!–

–>

Tribunalul Timiş a pronunţat o primă sentinţă într-un dosar de tentativă de tâlhărie şi tentativă de omor în care a fost trimis în judecată un bărbat de 55 de ani (54 la data faptelor). Istoria acestui caz începe în 5 noiembrie 2020, informează adevarul.ro.

Erau orele prânzului când victima, un bătrân de 70 de ani din localitatea Giulvăz, s-a trezit în casă cu un bărbat din localitate cu care obişnuia să facă lucrări în gospodărie şi cu care consuma din când în când alcool.

Tentativă de omor pentru 2 lei

„În timp ce inculpatul şi persoana vătămată se aflau într-o încăpere a locuinţei, cel dintâi fiind aşezat pe un scaun, iar persoana vătămată pe un pat, enervat din cauza faptului că persoana vătămată a refuzat să-i împrumute suma de doi lei pentru a-şi cumpăra ţigări, inculpatul s-a ridicat, s-a deplasat înspre persoana vătămată pe care a lovit-o cu palmele în zona feţei. Mai apoi, inculpatul s-a urcat cu tot corpul peste persoana vătămată şi a luat o pernă cu dimensiunile de 100 x 80 cm pe care a aşezat-o pe capul persoanei vătămate (perna a acoperit în totalitate faţa acesteia), apăsând-o cu putere aproximativ două minute”, au arătat procurorii.

Potrivit anchetei, în timp ce îi ţinea perna pe faţă, tâlharul îl ameninţa pe bătrân că îl omoară dacă nu-i dă bani, cerându-i să îi indice locul unde îşi păstrează economiile.

„La început, persoana vătămată a strigat că nu are bani după care a simţit că se sufocă”, au mai arătat procurorii. 

La un moment dat, victima a reuşit să introducă o mână pe sub pernă şi a reuşit să respire.

„După ce a luat aer, s-a decis să se prefacă că a murit, relaxându-şi corpul. A simţit că inculpatul a slăbit strânsoarea şi l-a auzit spunând : «Gata, l-am omorât!». Când s-a simţit mai liberă, persoana vătămată l-a împins pe inculpat, acesta s-a speriat şi a fugit din locuinţă”, se mai arată în rechizitoriu.

După ce tâlharul a fugit, victima a alertat un vecin, care a plecat în urmărirea tâlharului. După ce a fost prins şi trimis în judecată pentru tentativă de omor şi tentativă de tâlhărie, bărbatul de 54 de ani a fost condamnat la 9 ani de închisoare.

„Se apreciază că aspectele concrete alte speţei, în care inculpatul i-a aşezat persoanei vătămate pe faţă o pernă cu dimensiunile de 80 cm/100 cm, obturându-i căile respiratorii superioare şi cavitatea bucală, apăsând-o cu intensitate aproximativ două minute, încetând activitatea doar ca urmare a acţiunilor persoanei vătămate care şi-a relaxat corpul, simulând starea de inerţie, conduc la reţinerea săvârşirii faptei de tentativă de omor calificat cu intenţie indirectă, respectiv cu acceptarea posibilităţii ca victima să-şi piardă viaţa având în vedere că instrumentul folosit, astfel cum a fost utilizat – o pernă cu dimensiunile de 80 cm/100 cm plasată astfel încât să obtureze căile respiratorii superioare şi cavitatea bucală – era apt să producă decesul, zona vizată era una vitală – organe vitale precum creierul şi inima neputând rezista fără oxigen, presiunea aplicată fiind una puternică”, se arată în sentinţa de condamnare a Tribunalului Timiş, care nu este definitivă.


Citește și:

Citeste continuarea articolului pe realitatea.net