Culisele statului paralel l Nadia Comăneci și Securitatea – cuplul dictatorial, gelos pe ”zecele perfect”. Zeița de la Montreal, umilită și bătută

<!–

–>

Micuța Nadia s-a transformat în „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă care a luat 10 absolut. Nadia a devenit legendă. Numele ei se auzea pe tot globul.

„- Viața de toate zilele și timpul pe care îl petreceți în gimnastică, dacă voi ați avea o fetiță de 14 ani, ați lăsa-o să facă gimnastică așa cum faceți voi? 
– Da!
 – Chiar dacă e așa de greu? 
– Nu e greu! O facem din plăcere!”, spunea Nadia într-un interviu pentru o televiziune franceză. 

Nadia a fost antrenată de soții Marta și Bela Karolyi, în orașul natal Onești, încă de la vârsta de 6 ani. Performanțele ei erau întotdeauna uluitoare, iar micuța stea a sportului a intrat în atenția dictatorului Nicolae Ceaușescu. Până la un punct, sistemul comunist s-a mândrit cu ea.

Dar după ce a scris istorie la Montreal, viața Nadiei s-a schimbat dramatic. Iubită de întreaga lume, Elena și Nicolae Ceaușescu au asmuțit securitatea pe gimnastă, fără să le pese că își îndreaptă armele de opresiune asupra unui copil.

Stejărel Olaru, autorul cărții „Nadia și securitatea”, a studiat dosarele, ținute până nu de mult secrete, în care ofițerii raportau fiecare mișcare a gimnastei. În casa ei au fost montate inclusiv microfoane pentru ca securiștii să afle ce discutau Nadia și familia ei în intimitate.
„În special Elena Ceaușescu avea o gelozie profundă”, spune Olaru.

Notele informative adunate în dosarele Securității arată cum era, în realitate, viața campioanei care a inspirat o întreagă generație. Mânca bătaie de la antrenorul Bela Karolyi până când îi dădea sângele pe nas, era numită vacă, grasă sau proastă. În arhivă se regăsește și relatarea unui episod dramatic. În 1978, Nadia Comăneci a încercat să-și pună capăt zilelor.
„Fetele au fost bătute uneori până la hemoragii nazale sau pedepsite prin exerciţii fizice până la epuizare. (…) Din constatările personale, Karolyi Bela se adresa în permanenţă la gimnaste cu epitete jignitoare: vaci, tâmpite, proaste, găini, vădane, grase, dobitoace…“, se arată într-o informare semnată „Ionescu”, în septembrie 1976. Este vorba despre medicul Teofil Dragomir. (Sursa: Arhiva CNSAS)

Dezvăluiri despre bătăile și torturile la care era supusă Nadia reies dintr-o interceptare a Securității, datată din 3 decembrie 1977. Nadia și colega ei, gimnasta Teodora Ungureanu, au povestit unor jurnaliști un episod dramatic, însă acesta s-a regăsit ulterior doar în notele informative, căci nimeni nu avea curajul să ia atitudine:
”T. (Teodora Ungureanu): Da, şi aia în Spania, când ţi-a dat o palmă de era să dai cu capul de cântar?
(unul dintre jurnalişti): Ţi-a dat tare?
Ob. (Nadia Comăneci / numele ei era înlocuit în multe rapoarte sau interceptări cu «obiectiva»): Mi-a dat”.

Nepăsarea celor din jur, poate chiar și complicitatea lor la abuzurile fizice și psihice, au condus-o pe Nadia spre un gest extrem. În luna august a anului 1978, gimnasta a băut șampon, într-o tentativă de suicid.

Nadia era ținută într-o colivie de aur, nu avea voie să relaționeze cu nimeni și fiecare mișcare a sa era controlată de diverși. Securitatea invoca motive absurde pentru acest abuz: sistemul dictatorial se temea ca Nadia să nu fie convinsă să fugă din țară sau să fie răpită.

Chiar notele informative arătau contrariul, că Nadia nu avea intenții de acest gen, susține autorul cărții „Nadia și securitatea”, chiar și așa, fiecare discuție pe care gimnasta o purta cu cineva apărea în desfășurătoarele anexate în dosarele de la CNSAS. Din simple fraze schimbate amical cu oameni din lumea sportului, securiștii construiau scenarii – transformându-le fie în iubiri secrete, fie în intenții ascunse de a părăsi țara.

„Nadia n-a vrut niciodată să fugă din țară. Am remarcat asta în documentele din arhiva securității. Secueitatea era interesată dacă intenționează sau nu să faca evaziune – fugă ilegală. Nadia era urmărită și pentru asta. Ea nicoidată nu și-a manifestat dorința de a rămâne în străinătate într-un mod ilegal. Ea spunea că îi place în România. Toate aceste lucruri erau consemnate de securitate. I-a promis și mamei ei, în discutii care au fost înregistrare ambiental în casă, de securitate. I-a promis că niciodată nu va intenționa să facă acest gest”,  scrie Stejărel Olaru, „Nadia și securitatea”

Începând cu anii 80, comuniștii i-au interzis olimpicei să mai părăsească țara.

Pe 14 noiembrie 1989, Nadia a cunoscut un tânăr cetățean american de origine română, pe nume Constantin Panait. Acesta fugise din România în 1981, dar revenise cu un pașaport american. I-a propus să fugă din țară, iar două săptămâni mai târziu, Nadia Comăneci a decis să ducă o luptă pentru viață în libertate.

În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989, un grup de 7 persoane, printre care și Panait și Nadia Comăneci, trecea fraudulos granița spre unguri.
Înghețată și speriată, gimnasta care a scris istorie a relatat teama pe care a avut-o în acele momente.
„Nu ziceam nimic, pentru că nimeni nu avea voie să vorbească și să spargă tăcerea. Mă străduiam să-mi țin dinții strânși, ca să nu clănțănească”, spunea faimoasa campioană în cartea „Scrisori către o tânără gimnastă”.

„Îmi părăsisem țara și lăsasem în urmă tot ce iubeam. Mă târâsem prin noroi și apă, peste câmpuri înghețate, traversasem garduri de sârmă ghimpată, tot timpul cu teama că voi fi împușcată în spate”, a povestit Nadia Comăneci

Călăuza și restul românilor și-au dat seama într-o noapte de noiembrie că ajunseseră pe teren maghiar după ce au observat o bornă care marca terminarea teritoriului românesc. Au continuat drumul pentru câțiva kilometri, apoi s-au oprit și s-au îmbrățișat, sărbătorind momentul trecerii frontierei.
Fericirea lor s-a năruit însă imediat: doi grăniceri le-au ieșit în cale și i-au luat la întrebări. Nadia a început să sară pe arătură, să facă figuri de gimnastică, dezvăluindu-și identitatea. A intuit bine făcând asta.
„Când poliția mi-a văzut actele de identitate, mi s-a oferit imediat posibilitatea de a rămâne în Ungaria. (…) Le-am spus polițiștilor că rămân numai dacă i se permite întregului grup. Am venit împreună, rămânem împreună!”, a povestit campioana.

George Paraschiv, unul dintre românii care au fugit alături de campioană, a povestit cum Nadia i-a salvat:
„Dau buzna trei soldați care se aliniază la ușă cu armele în mâini. (…) Se aude un zgomot surd, care se apropie, am impresia că aud un tanc. Geamurile zbârnâie gata să se spargă, mesele încep să se plimbe ușor din cauza vibrațiilor puternice. Este zgomotul unui elicopter militar. Intră ofițerul primul, după el doi generali, apoi încă opt civili. Se face liniște, unii plâng. (…) Am rămas toți împreună!”.

Vestea că Nadia a fugit din România s-a aflat aproape instantaneu, Radio Kossuth, postul public maghiar, difuzând știrea, pe 29 noiembrie. Autoritățile din Ungaria urmau, indubitabil, să cedeze presiunilor de a o trimite pe gimnastă înapoi în țară, dar Nadia și grupul au fost isteți. Au fugit și din Ungaria, lăsând toate actele în hotelul în care fuseseră cazați.

Până la granița cu Austria, au făcut șase ore. Au ajuns la Viena unde, pe 30 noiembrie, membrii grupului au luat-o pe căi separate. Unii s-au îndreptat spre lagărul de refugiați de la Traiskirchen, situat la 26 de kilometri de Viena, în timp ce Nadia, însoțită de Constantin Panait, a plecat spre Ambasada SUA.

ANGAJAȚII AMBASADEI SUA, ȘOCAȚI DE APARIȚIA NADIEI
„Mi-amintesc că, imediat ce am intrat pe poartă, i-am spus primei persoane că sunt Nadia Comăneci și că doresc azil politic. S-a pornit o adevărată nebunie. Am avut impresia că, la auzul numelui meu, le-au scăpat foile de hârtie din mână! Salariații ambasadei se uitau la mine ca la o stafie”, a povestit Nadia Comăneci (Sursa: gsp.ro)

Pe 1 decembrie, oficialii austrieci anunțau că Nadia are statut de refugiat, iar câteva ore mai târziu, în seara aceleiași zile, Nadia ateriza pe Aeroportul Kennedy din New York.
„De când plănuiești să fugi din România, Nadia Comăneci?, au întrebat-o americanii. „De mulți ani”, a răspuns ea, motivând că și-a dorit o viață mai bună și libertate.

În țară, comunismul fierbea. Fuga Nadiei Comăneci era cea mai dură lovitură de imagine pe care o încasase cuplul dictatorial de la fuga generalului Pacepa. Furia sistemului s-a îndreptat către familia Nadiei, rămasă în țară – fratele, cumnata și mama ei.

Colonelul Gheorghe Rațiu a fost desemnat că coordoneze ancheta în Cazul „Corina”, numele conspirativ al Nadiei. Ștefania Comăneci, mama Nadiei, dar și Adrian Comăneci, fratele ei, și soția acestuia, Liliana, au fost suspecți și considerați părtași la crima gimnastei de a părăsi România.

Serviciile române extrene au încercat să o discrediteze pe Nadia, lansând zvonuri că ea ar fi fugit din țară pentru un om însurat, nu pentru că a fost chinuită și ținută prizonieră zeci de ani.

La o lună de la fuga ei s-a declanșat Revoluția. Comunismul a căzut în decembrie 1989, însă gimnasta a ales să-și refacă viața în Statele Unite ale Americii. În anii ce au urmat, în democrație, Zeița de la Montreal a aflat cum îi controlau securiștii fiecare mișcare. Nici nu-și imagina că fiecare cuvânt al său și al celor care intră în contact cu ea era transcris și atașat la un dosar.
„Am știut că am fost urmărită, dar nu mi-am imaginat niciodată amploarea acestor acțiuni”, a mărturisit Nadia, ani mai târziu.

Astăzi, gimnasta de talie mondială încearcă să pună părțile pozitive înaintea atrocităților sistemului comunist. Într-un mesaj adresat în exclusivitate emisiunii „Culisele statului paralel”, Nadia Comăneci spune:

“Privesc la cariera mea în totalitate, la oportunitățile pe care le-am avut ca și copil într-o perioadă mai grea, prin care România și toți românii au trecut.
Mă simt recunoscătoare pentru faptul că am avut posibilitatea să practic un sport care a creat istorie. A fost o muncă continuă a unei echipe întregi, cu momente complexe, din care am avut multe de învățat.
Am păstrat o comunicare deschisă cu antrenorii și colegele mele și mă simt onorată că pot în continuare să ajut, să motivez și să inspir generația nouă în a-și atinge perfecțiunea în cariera pe care și-o aleg”, a transmis Zeița de la Montreal.

[embedded content]


Citeste continuarea articolului pe realitatea.net