Percheziții de amploare într-un dosar de mită, mascații au descins chiar și într-o primărie

<!–

–>

Surse judiciare susţin că este vorba despre Primăria oraşului Brezoi, potrivit Agerpres.

Percheziţiile au fost realizate de procurori împreună cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi au vizat şi sediile unor societăţi comerciale din judeţ.

„În cauza penală, în care au fost realizate cele 18 percheziţii domiciliare, urmare a sesizării din oficiu a organului de urmărire penală, se efectuează cercetări in rem cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate faptelor de corupţie şi obţinerea ilegală de fonduri, iar această etapă a urmăririi penale nu are caracterul formulării unei acuzaţii împotriva unei/unor persoane”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul Vâlcea.


Citește și:

<!– –> <!–

–>
<!– –>
<!–

–>
Citeste continuarea articolului pe realitatea.net