Președintele Germaniei s-a vaccinat cu serul AstraZeneca. Ce le-a transmis cetățenilor liderul de la Berlin

JOI, 01 APRILIE 2021, 17:16

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Irina Chirtoc

<!–

–>

Președintele Germaniei, în vârstă de 65 de ani, le-a transmis germanilor să aibă încredere în vaccinurile aprobate de autoritățile sanitare. 
”Suntem încrezători în vaccinurile aprobate în Germania. Vaccinarea este etapa crucială pentru a ieşi din pandemie. Profitaţi de oportunităţile care apar. Faceţi la fel!”, a tranmis Steinmeier într-un comunicat.

Apelul vine în contextul în care, marți, Guvernul şi-a schimbat recomandarea şi a decis să nu utilizeze acest vaccin la persoanele sub 60 de ani din cauza apariţiei unor cazuri rare de tromboză.

”Vaccinarea este calea pentru ieşirea din restricţiile impuse, însă acest drum este încă lung”, a subliniat, joi, și ministrul Sănătăţii, Jens Spahn. Acesta a adăugat că vaccinul de la AstraZeneca este ”esenţial” pentru a reuşi şi că noua recomandare nu reduce interesul pentru acest ser deoarece ”Germania este una dintre ţările cu numeroase persoane în vârstă”. Acum, acestea se vor putea imuniza mai rapid, a mai spus ministrul.

Germania, la fel ca alte țări, printre care Suedia, Finlanda, Islanda, Franţa și Canada, a decis suspendarea vaccinării cu serul produs de AstraZeneca în urma suspiciunilor privind riscul apariției unor cheaguri de sânge. Cazurile semnalate s-au înregistrat la persoane tinere. 

Pentru a da asigurări în plus că vaccinul este sigur, ministrul Sănătății, în vârstă de 40 de ani, a declarat că s-ar imuniza ”fără ezitare” când îi va veni rândul. În schimb, ministrul de Interne, Horst Seehofer, în vârstă de 71 de ani, a declarat pentru cotidianul Bild că nu vrea să se vaccineze cu AstraZeneca.

Până joi, 1 aprilie, aproximativ 11,6% din populaţia Germaniei a primit cel puţin o doză cu unul din cele trei vaccinuri autorizate în ţară, potrivit Agerpres. 

Citește și: ”Noi date despre reacțiile adverse ale vaccinului AstraZeneca – raport al Agenției Europene pentru Medicamente”

Citeste continuarea articolului pe realitatea.net