Rapoartele SRI din perioada 2015-2019, prezentate în Parlament – PSD reclamă lipsa dezbaterii

<!–

–>

Rapoartele SRI în perioada 2015 – 2019, pe masa Parlamentului. Plenul reunit al celor două Camere a avut ordinea de zi de marți și rapoartele privind activitatea desfăşurată de Serviciul Român de Informaţii în anii 2015, 2016,2017, 2018 şi 2019.

Senatorul PSD Titus Corlăţean a criticat faptul că rapoartele SRI nu au fost dezbătute, relatează Agerpres.

„Cu adevărat vom fi o democraţie funcţională atunci când la aceste rapoarte de activitate vom avea dezbateri serioase şi profesioniste în Comisiile de control şi în cele de apărare şi chiar în plenul Parlamentului, atât cât se poate. Este o absenţă cronică de democraţie atunci când nu discutăm lucruri”, a spus Corlăţean.

„În şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 11 mai 2021, preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, domnul senator Cristian Chirteş, a prezentat plenului reunit rapoartele Comisiei referitoare la constatările, concluziile şi propunerile rezultate din examinarea rapoartelor de activitate ale SRI în perioada 2015-2019 şi rapoartele de activitate ale Comisiei din 2015 până în 2019”, se arată într-un comunicat de presă

„Comisia a analizat şi a dezbătut rapoartele de activitate ale SRI, cu privire la care a întocmit, pentru fiecare dintre acestea, un raport propriu care include constatările şi propunerile rezultate. În analiza documentelor prezentate, Comisia a urmărit modul în care SRI a contribuit la asigurarea securităţii cetăţenilor în mediul fizic şi digital, capacitatea Serviciului de a răspunde la provocările şi ameninţările în continuă schimbare, cooperarea cu celelalte instituţii ale statului, cu partenerii externi, precum şi comunicarea cu societatea civilă. Comisia a concluzionat că, în realizarea activităţii de informaţii, Serviciul a respectat Constituţia României şi celelalte acte normative”, a afirmat preşedintele comisiei, Cristian Chirteş.

Potrivit senatorului, în perioada 2015-2019, în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin conform legii, comisia a avizat proiectele de lege cu care a fost sesizată, printre care şi cele privind bugetul SRI, a efectuat numeroase deplasări la unităţile centrale şi teritoriale ale SRI, a audiat conducerea Serviciului pe probleme punctuale, a efectuat deplasări la comisiile omoloage ale unor state europene şi a răspuns la sesizările primite din partea cetăţenilor.

„De când am preluat funcţia de preşedinte, am analizat şi am realizat o evaluare a documentelor aflate în lucru la comisie. (…) Astăzi, am reuşit să prezint concluziile comisiei la rapoartele SRI, dar şi rapoartele de activitate ale comisiei şi ne-am descărcat, astfel, de această sarcină care viza perioada 2015-2019 (…) Ştim că există un interes public major faţă de activitatea comisiei şi mă voi asigura că, în acest mandat, activitatea comisiei va fi mai transparentă, pentru că în aceste vremuri greu încercate de pandemie trebuie să depunem şi mai mult efort pentru câştigarea încrederii cetăţenilor într-o guvernare prin lege”, a declarat Cristian Chirteş, preşedintele comisiei, se mai precizează în comunicatul transmis, marţi, presei.


Citeste continuarea articolului pe realitatea.net