Harta apei contaminate din satele României: în peste 800 de comune curge apă nepotabilă fără ca oamenii să fie anunțați

– Prin Legea apei potabile, statul român se obligă să verifice periodic calitatea apei care curge la robinetul fiecărui cetățean conectat la o rețea publică autorizată.


– Legea prevede analize periodice ale apei din rețele, realizate atât de operatori (primării sau firme private), cât și de Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) din fiecare județ. Aceeași lege stabilește parametri de potabilitate a căror depășire este interzisă, acest lucru însemnând că apa poate pune sănătatea oamenilor în pericol.


– În zonele rurale, aceste analize impuse prin lege se fac mult mai rar decât la orașe, iar de cele mai multe ori rezultatele nu le sunt comunicate cetățenilor nici măcar atunci când parametrii de potabilitate sunt depășiți.


– Am hotărât să facem noi treaba autorităților și am solicitat DSP-urilor din fiecare județ să ne comunice rezultatele ultimelor seturi de analize efectuate la rețelele de apă din mediul rural. După o muncă de două luni, am centralizat rezultatele din 1.568 de localități de pe tot cuprinsul țării și am alcătuit o hartă cu toate informațiile, astfel încât fiecare cetățean să poată afla ce fel de apă consumă.


– Rezultatele centralizate de Recorder arată 892 de comune în care s-au înregistrat depășiri la indicatori precum amoniu, nitriți sau bacterii de natură fecală. Este o situație extrem de gravă, care arată eșecul statului român într-una dintre cele mai importante misiuni stabilite prin Constituție: în loc să-și protejeze cetățenii, le pune sănătatea în pericol.


Cum să-ți găsești localitatea pe hartă și ce informații avem despre ea

Mai întâi, câteva explicații succinte despre demersul nostru. Rețelele de alimentare cu apă din România sunt împărțite în două categorii: zone de aprovizionare mari – în principal, orașele – și zonele de aprovizionare mici, unde e vorba, în primul rând, de așezări rurale.

Am decis să ne concentrăm pe zonele de aprovizionare mici, de unde beau apă aproximativ 3 milioane de români, deoarece aceștia sunt cei mai vulnerabili. Analizele care stabilesc calitatea apei se fac, în zona rurală, doar de câteva ori pe an, iar oamenilor nu le sunt comunicate rezultatele. Prin comparație, din rețeaua care alimentează Bucureștiul se recoltează zilnic probe din zeci de puncte diferite, iar rezultatele sunt publicate imediat pe internet și pot fi consultate de oricine.

Așa că harta de mai jos conține rezultate din 1.568 comune și orașe mici, fără a cuprinde și informații despre calitatea apei din marile orașe.

Harta este împărțită în patru culori:

Roșu – localitățile în care analizele DSP au înregistrat depășiri la indicatorii de potabilitate stabiliți prin lege.

Albastru – localitățile în care analizele DSP nu au înregistrat depășiri la indicatorii de potabilitate stabiliți prin lege.

Alb – localitățile în care, potrivit răspunsurilor primite de la direcțiile de sănătate publică, nu există rețele de apă autorizate și monitorizate în 2019.

Negru – localitățile mai mari de 5.000 de locuitori pentru care nu avem date, întrucât am solicitat rezultatele analizelor numai din zonele de aprovizionare mici. Tot cu negru apar și câteva zeci de localități rurale, dar care sunt racordate la rețelele de apă ale unor orașe.

Ca să găsești o localitate pe hartă, îți recomandăm să selectezi mai întâi județul în care se află. Se va deschide harta județului respectiv, în care există o opțiune de căutare după numele localității. Făcând click pe localitate, se vor afișa informațiile.

La localitățile colorate în roșu, vei putea afla care sunt indicatorii la care s-au înregistrat depășiri (nitriți, amoniu, bacterii coliforme, enterococi etc.). Aceste depășiri nu înseamnă că apa din localitatea respectivă este otrăvitoare și că oamenii care o consumă sunt în pericol de moarte subită. Ele reprezintă o abatere de la parametrii stabiliți prin lege după standarde impuse de Uniunea Europeană, semnificația acestor depășiri fiind aceea că apa din rețeaua respectivă poate pune în pericol sănătatea consumatorilor.

Harta e realizată pe baza celor mai recente analize efectuate de DSP (în cursul anului trecut), dar o evaluare corectă a apei presupune teste mai frecvente decât se fac în prezent, deoarece calitatea apei poate fi influențată de o mulțime de factori. Așa că informațiile noastre, deși extrase din surse oficiale, sunt în primul rând un reper, nu un verdict.

Apăsați aici pentru a vedea harta într-o pagină separată

Dacă ați trecut de primul imbold, acela de a vă căuta localitatea pe hartă, aruncați acum o privire de ansamblu peste această imagine a României alcătuită din cioburi colorate. Mulțimea punctelor roșii și albe este copleșitoare și ne arată, de fapt, nivelul de civilizație al țării în care trăim: sute de comune neracordate la apă curentă sau racordate la rețele care le livrează apă contaminată pe post de apă potabilă.

55% din comunele în care există rețele de apă, în cea mai mare parte investiții recente, au înregistrat depășiri la ultimele analize efectuate de DSP-urile județene. Unele județe, precum Vaslui, Tulcea sau Călărași sunt aproape în întregime colorate în roșu.

În urmă cu trei luni, am publicat investigația „Apă de băut”, în care am arătat cum sunt fraudate fondurile europene alocate pentru racordarea la apă a mai multor localități din Oltenia. În procesul de documentare am recoltat probe din patru rețele proaspăt inaugurate și am constatat că în toate cazurile apa era un pericol pentru sănătatea publică: conținea substanțe chimice mult peste limita permisă de lege și era contaminată cu bacterii periculoase care pot duce la boli dintre cele mai grave.

Din rezultatele acestor analize efectuate pe cont propriu și din sutele de mesaje primite de la oameni din toată țara, am înțeles că situația rețelelor de apă din România rurală este o problemă uriașă.

Ne-am propus să aflăm cine trebuie să monitorizeze calitatea apei din aceste zone și am descoperit că, deși obligați prin lege, operatorii de apă (firme sau primării) refuză, în multe cazuri, să facă analize de potabilitate, profitând de faptul că amenzile pentru încălcarea acestei legi sunt, oricum, foarte mici. Mai rămân Direcțiile de Sănătate Publică (DSP), pe care legea apei potabile le însărcinează să facă la rândul lor analize periodice ale apei din fiecare rețea, ca o plasă de siguranță pentru cazurile în care operatorii ignoră acest lucru.

În mod normal, aceste analize făcute periodic de DSP-uri ar trebui comunicate imediat populației. În realitate, rămân ascunse în sertarele instituțiilor. Puținele direcții care, în trecut, mai urcau pe internet aceste analize, au renunțat de mulți ani să o mai facă.

Așa că atunci când DSP identifică o rețea de apă care depășește normele de potabilitate, nu se întâmplă nimic. Am descoperit zeci de localități unde, deși direcțiile de sănătate publică au constatat ani la rând depășiri la parametri extrem de nocivi pentru organism, rețelele funcționează mai departe și localnicii consumă apa cu încredere fără să știe că le poate afecta sănătatea.

Reprezentanții DSP-urilor spun că ei nu pot face altceva decât să comunice rezultatele primăriilor, acestea fiind responsabile să-i înștiințeze pe cetățeni. Dar ce primar vrea să piardă capital electoral anunțând că apa din comuna pe care o păstorește nu este bună pentru consum?

Am mers în câteva comune care apar în evidențele DSP cu apă contaminată, pentru a vedea dacă oamenii au fost anunțați cu privire la rezultatele analizelor. Puteți vedea reacțiile lor în materialul video de mai jos:

[embedded content]

A contribuit: Andrei Ionescu
Grafică: Egas Consulting and Strategy
Editori: Cristian Delcea, Mihai Voinea


Acesta este primul episod dintr-o serie despre situația rețelelor de apă potabilă din România. În episodul următor, vom explica principalele cauze ale contaminării apei din zonele rurale.

Susține proiectul Recorder

Citești acest articol pentru că niște ziariști s-au încăpățânat să creadă că își pot face meseria fără patroni și fără interese ascunse. Recorder este o publicație care se autofinanțează din publicitate și din donațiile cititorilor. Și tu poți susține această inițiativă!

Citeste continuarea articolului pe recorder.ro