Recorder anunță că nu se înscrie pe lista instituțiilor de presă care solicită bani de la Guvern: Criterii confuze și discutabile / Este o metodă greșită, care nu ajută cu adevărat presa din România

Redacția Recorder se poziționează împotriva Ordonanței de Urgență 63/2020 prin care Guvernul a decis să aloce 200 de milioane de lei (circa 40 de milioane de euro) către presa din România, se arată într-o precizare postată pe site-ul publicației.

Secretariatul General al Guvernului și Autoritatea pentru Digitalizarea României au lansat miercuri platforma media.gov.ro, în care se pot înregistra instituțiile de presă care vor să primească bani de la guvern pentru campania de informare publică legată de pandemia de COVID-19.

”Considerăm că alocarea directă de bani de la Guvern, în baza unor criterii confuze și discutabile, este o metodă greșită care nu ajută cu adevărat presa din România”, explică jurnaliștii de la Recorder.ro

Redăm mai jos integral argumentele redacției Recorder.ro:

1. Nu există criterii de integritate
O astfel de metodă, în care Guvernul dislocă o sumă considerabilă de la buget și o distribuie direct către redacții, are marele dezavantaj de a nu putea include criterii de integritate și profesionalism. Dacă ar încerca să facă asta, s-ar deschide o discuție interminabilă și probabil imposibil de tranșat despre definirea unor asemenea criterii: cine și cum stabilește ce înseamnă o redacție fără probleme de integritate.

Așa că Guvernul pune banii pe masă și orice companie media cu cel puțin doi angajați și fără datorii la stat se poate înscrie să primească finanțare. În acest fel, statul va finanța, cu siguranță, și instituții de presă care nu de puține ori alunecă în zone gri ale jurnalismului.

2. Sunt încurajate click-bait-ul și falsele breaking-news-uri
Banii vor fi încasați în funcție de audiență (puncte de rating în cazul televiziunilor, afișări în cazul presei online). Sumele încasate de instituțiile media nu țin cont de credibilitatea acestora sau de profilul publicului pe care îl au.

Guvernul, în calitate de client, va plăti aceeași sumă pe unitatea de măsură, indiferent că vorbim de televiziuni generaliste sau de canale de știri. De asemenea, site-urile de cancan vor primi aceleași sume pe mia de afișări ca publicațiile care și-au câștigat o reputație în zeci de ani de jurnalism corect.

Păstrând ca principal criteriu audiența, se încurajează astfel unul din marile vicii ale presei din România. În cazul presei online, obținerea audienței cu orice preț a generat un adevărat fenomen de fake-news și click-bait (l-am explicat aici), pe care fondurile guvernamentale îl vor ajuta să supraviețuiască.

Banii contribuabililor se vor duce astfel și către site-uri care le livrează știri mincinoase sau lipsite de interes public. De asemenea, televiziunile cu burtiere galbene care livrează câte un breaking-news la fiecare sfert de oră vor lua probabil cei mai mulți bani de la buget.

3. Bugetele de publicitate din bani publici șubrezesc credibilitatea redacțiilor
Camuflarea acestui ajutor financiar într-o presupusă campanie de informare, cu spoturi guvernamentale care vor apărea pe site-uri și în timpul transmisiunilor televizate legitimează o practică tot mai întâlnită: alocarea unor bugete de publicitate din bani publici. Primăria Capitalei a plătit, în ultimii ani, milioane de euro pentru astfel de campanii. Aceste practici nu întăresc presa, ci, dimpotrivă, o fac mai vulnerabilă în fața politicienilor și mai puțin credibilă în fața publicului.

Context

G4Media.ro a anunțat public că nu susține principiul banilor acordați presei direct de guvern, ajutor de stat mascat sub forma campaniei de informare, și că nu va solicita, în consecință, publicitate guvernamentală. G4Media.ro susține cel mult aplicarea unor soluții de natură fiscală care pot ajuta întreaga industrie media, fără discriminare.

G4Media.ro a precizat încă de la debutul negocierilor industriei media cu Guvernul că nu susține ideea finanțării presei cu bani publici.

”Publicitatea guvernamentală este un principiu profund greșit, care riscă să distorsioneze grav comportamentul jurnalistic și agenda editorială. Autocenzura, propaganda mascată intervin aproape automat. Am văzut acest comportament în toate redacțiile abonate la bani publici, de la Năstase încoace.

Din acest motiv, G4Media.ro a refuzat politicos participarea la discuțiile cu Guvernul pe tema ajutorului direct solicitat de cei mai multi colegi. Cu toată înțelegerea pentru multe redacții, nu cred că injecția de bani de la guvern este soluția.

În an cu două șiruri de alegeri, a pune la bătaie 200 de milioane de lei în următoarele 4 luni (50 pe lună) sună a tentativă de cumpărare a presei”, a explicat jurnalistul Dan Tăpălagă pe Facebook pe data de 24 aprilie.


Citeste continuarea articolului pe g4media.ro