USR PLUS și-a votat programul de guvernare: Internet pentru toți, eliminarea pensiilor speciale, zero taxe pe salariul minim

Dan Barna - Dacian Ciolos - USR PLUS

Foto Andrei Pungovschi / AFP / Profimedia

Cei aproape 200 de membri care alcătuiesc conducerile reunite ale USR și PLUS au aprobat sâmbătă programul de guvernare pe care alianța se angajează să-l pună în practică după alegerile parlamentare, potrivit G4Media.

Șase angajamente-cheie din cele 40 cuprinse în Programul de guvernare USR PLUS, potrivit unui comunicat transmis de alianța politică:

  • „Să nu mori cu dreptatea în mână. Vom repara tot ce a distrus PSD în materie de Justiție, de la corectarea legilor Justiției și desființarea Secției Speciale la repornirea activității DNA, reincriminarea neglijenței în serviciu și revenirea la vechea definiție a abuzului în serviciu. De asemenea, vom eficientiza și transparentiza actul de justiție prin măsuri precum informatizarea, transmiterea online a ședințelor de judecată, achitarea simplificată a taxei judiciare de timbru, restructurarea circumscripțiilor judecătoriilor, suplimentarea numărului de judecători din sistemul judiciar.
  • Fără politică în școală. Desființăm, treptat, inspectoratele școlare și organizăm concursuri pentru directorii de școli, astfel încât să avem manageri performanți la conducerea unităților de învățământ.
  • Creăm un Fond Național de Modernizare a Infrastructurii din Sănătate. Este vorba de un program de 1 miliard de euro pentru următorii patru ani, prin care să fie finanțată renovarea sau reconstrucția de spitale.
  • Împădurim România și creăm DNA-ul Pădurilor. Simultan cu organizarea unui Parchet dedicat infracțiunilor de mediu, vrem să atragem fonduri europene, private și bugetare pentru atingerea unui ritm de împădurire anual care să permită ca, până în 2050, să acoperim cu păduri aproximativ 40% din suprafața terestră a României
  • Bani europeni în industrii ale viitorului. Vrem să dezvoltăm România prin investiții în tehnologii verzi și energie curată, digital & industrie 4.0, prelucrare cu valoare adăugată înaltă și inovare, ecoturism, industrii creative.
  • Internet pentru toți. Oricine, oriunde, să aibă acces la internet de mare viteză pentru că aceasta este autostrada viitorului.” 

Programul va fi prezentat public, în integralitate, după depunerea listelor de candidați USR PLUS.

Îți recomandăm

Citeste continuarea articolului pe republica.ro