Au fost descoperite două focare noi de pestă porcină

Cele mai multe suine sacrificate, respectiv 11, au fost la Izvoarele, iar cel de-al doilea focar, cu un singur porc ucis, s-a înregistrat în satul Slava Cercheză, în timp ce suspiciunea de PPA a fost semnalată în localitatea Fântâna Mare.

„Avem localităţi în care PPA nu evoluează, dar ele sunt cuprinse în zona de supraveghere de 10 kilometri a altor focare apărute atât în gospodăriile populaţiei, cât şi în mediul sălbatic”, a afirmat directorul DSVSA.

El a mai spus că repopularea gospodăriilor private cu suine nu este recomandată deocamdată.

„Restricţiile pentru popularea gospodăriilor private cu suine se menţin timp de 12 luni de la identificarea focarului. Această perioadă se poate mări cu încă 12 luni, în funcţie de situaţia epidemiologică din judeţ”, a menţionat directorul Tuchilă.

În ceea ce priveşte exploataţiile comerciale de porci care au fost afectate de PPA, doar în cazul uneia dintre ele, cea din Satu Nou, medicii veterinari…
Citeste continuarea articolului pe romanialibera.ro