Bulgaria: Reţea de trafic de rinichi, destructurată de autorități

Procuratura din Bulgaria a anunţat vineri închiderea unei reţele de trafic de organe, transmite AFP. Mai mulţi membri ai structurii infracţionale au fost inculpaţi pentru recrutarea de persoane cu dificultăţi financiare, cărora le-au propus să îşi vândă rinichii.

Trei bărbaţi şi o femeie au fost trimişi în judecată vineri pentru recrutarea de donatori, pe care i-au pus în legătură cu bolnavii care aveau nevoie de un transplant de rinichi, a declarat presei procurorul Dimităr Petrov.

„Transplanturile se realizau într-un spital din Turcia, cu documente false care atestau că donatorul şi primitorul erau rude”, a precizat el.

Sume uriașe de bani
 

„Cei care primeau rinichii plăteau între 50.000 şi 100.000 de euro”, a adăugat colega sa, Siika Mileva.

Cel puţin cinci persoane au beneficiat de transplanturi de rinichi cu ajutorul acestei reţele, începând din februarie anul acesta, iar pe lista de aşteptare se mai aflau trei donatori potenţiali şi doi pacienţi care aşteptau intervenţia chirurgicală.

Conform datelor ministerului sănătăţii…
Citeste continuarea articolului pe romanialibera.ro