Intervenție a forțelor de ordine în Muntenegru, la protestele împotriva noului mitropolit

Poliţia a dispersat, în această dimineață, sute de manifestanţi muntenegreni strânşi în oraşul istoric Cetinje şi hotărâţi să împiedice întronizarea şefului Bisericii Ortodoxe sârbe (SPC) în Muntenegru, a relatat televiziunea publică (RTCG).

Forţele speciale au folosit gaze lacrimogene asupra manifestanţilor adunaţi în piaţa centrală a orăşelului, la circa o sută de metri de o mănăstire din secolul al XV-lea, sediu al SPC din Muntenegru, unde urmează să se desfăşoare în cursul dimineţii întronizarea episcopului Joanikije, potrivit imaginilor difuzate de RTCG.

Câteva mii de muntenegreni, care se opun întronizării lui Joanikije în mănăstirea din Cetinje, oraş considerat un simbol al statului muntenegrean, au început să sosească de sâmbătă în această localitate din sudul ţării balcanice, scrie Agerpres.

Anunţul desfăşurării acestei întronizări în mănăstirea din vechiul oraş regal a provocat în ultimele zile tensiuni puternice în Muntenegru, unde puterea a trecut la sfârşitul lui 2020 în mâinile unui guvern considerat apropiat SPC, al cărei sediu se află la Belgrad.

Opozanţii, susţinuţi de formaţiunea politică a preşedintelui muntenegrean Milo Djukanovic (DPS), înlăturată de la putere în urmă cu un an, au ridicat sâmbătă baricade pentru a bloca accesul maşinilor în Cetinje şi au aprins focuri pentru a se încălzi, a relatat un corespondent al AFP.

The post Intervenție a forțelor de ordine în Muntenegru, la protestele împotriva noului mitropolit appeared first on România Liberă.

Citeste continuarea articolului pe romanialibera.ro