Jucătorii lui Union Berlin renunță la salarii pe durata pandemiei

Union Berlin, promovată în premieră în Bundesliga în acest sezon, se confruntă deja cu probleme financiare, iar oficialii şi angajaţii clubului au acceptat la rândul lor micşorarea salariilor.

Liga germană de fotbal (DFL) a confirmat marţi că primele două ligi sunt suspendate cel puţin până la 30 aprilie.

”Acestea sunt circumstanţe extraordinare cărora trebuie să le facem faţă. Obiectivul clubului nostru este fotbalul. Dacă acesta încetează să existe, atunci este afectat miezul existenţei noastre. Conducerea, angajaţii noştri, echipa şi staff-ul tehnic au muncit din greu în ultimele luni pentru a asigura succesul în Bundesliga. Acum renunţă la mulţi bani pentru a trece împreună prin această criză. În numele întregii conduceri a clubului, aş dori să le mulţumesc pentru sprijinul acordat”, a declarat preşedintele Dirk Zingler, fără a preciza însă perioada pentru care jucătorii au renunţat la salarii.

Cu şase zile mai devreme, jucătorii Borussiei Moenchengladbach au acceptat de asemenea să renunţe la salarii, pentru a ajuta clubul, în timp ce fotbaliştii de la Bayern Munchen şi Borussia Dortmund au consimţit o reducere parţială a salariilor.

Union Berlin ocupă locul 11 în Bundesliga, cu 30 puncte din 25 de meciuri.

Până miercuri, Germania a raportat 37.323 persoane infectate cu virusul Covid-19 şi 206 decese.

Citeste continuarea articolului pe romanialibera.ro