Warning: ftp_fget() expects parameter 1 to be resource, null given in /var/www/newsromania.info/html/wp-admin/includes/class-wp-filesystem-ftpext.php on line 143

Licitație de 200.000 dolari pentru obiectele lui Kobe Bryant

Amprentele mâinilor lui Bryant într-o placă de beton, care au servit drept test înainte ca acestea să devină efective în 2011 în curtea Teatrului Chinezesc din Los Angeles, au adus nu mai puţin de 75.000 dolari.

Cvintuplul campion al NBA a devenit primul sportiv care „figurează” alături de staruri de cinema, muzică şi televiziune pe aleea celebrităţilor de pe Hollywood Boulevard.

Acest obiect fusese estimat între 4.000 şi 6.000 de dolari, iar ansamblul colecţiei Bryant la 24.400 dolari.

Un alt articol licitat spectaculos se referă la echipamentul său complet din finalele NBA 1999-2000, cu logo-ul oficial al NBA brodat sub o bandă neagră în semn de omagiu adus unei alte foste glorii a lui Lakers, Wilt Chamberlain, care a fost adjudecat la un preţ de peste patru ori mai mare decât estimările, 43.750 dolari.

De asemenea, o pereche de încălţări Adidas semnată de Bryant s-a achiziţionat pentru 25.600 dolari, totuşi la mare distanţă faţă de cei 560.000 dolari (record absolut) obţinuţi de Sotheby’s de o pereche de pantofi sport Air Jordan 1 purtată de Michael Jordan.

Unul dintre inelele sale de campion NBA cu Lakers, pe care îl oferise mamei sale, şi-a găsit un cumpărător pentru 193.000 dolari la Goldin Auctions, casă de licitaţie din New Jersey. De asemenea, o carte de colecţie aparţinând lui Bryant în anul debutului său în NBA s-a vândut pentru 110.400 dolari.

Un cartonaş (rookie card) a fost obiectul cel mai curtat joi. Semnat de cel care figurează pe card, jucătorul de baseball Mike Trout, aceasta s-a vândut pentru suma astronomică de 922.500 dolari. Datând din 2009, acest cartonaş cu efigia starului echipei Los Angeles Angels nu există decât în cinci exemplare.

Citeste continuarea articolului pe romanialibera.ro