Mai bine de 200 de mașini incendiate la Strasbourg în noaptea Anului Nou

Situaţia este comparabilă celei de acum 20 de ani, constată Robert Hermann, preşedintele Eurometropol din Strasbourg şi adjunct al primarului însărcinat cu securitatea oraşului, a mai scris Agerpres.

„Am revenit la perioade pe care le credeam depăşite pentru a vedea atâtea distrugeri şi parcări afectate de vehicule în flăcări”, explică acesta. Primăria a luat totuşi unele măsuri de precauţie, înlăturând maşinile scoase din circulaţie, containere şi pubele.

Această situaţie este „aberantă, ea afectează cartierele populare şi unele familii sunt în dificultate socială, o dată în plus din cauza acestor fapte generate de indivizi din ce în ce mai tineri”, potrivit acestuia. Adjunctul primarului din Strasbourg aşteaptă ca justiţia să se sesizeze rapid de această situaţie şi să riposteze.

„Toate acestea indică o voinţă manifestă, înainte de sosirea Anului Nou, de a profita de această noapte pentru a se deda la astfel de acţiuni”, a declarat Robert Hermann canalului mass-media citat.

Aceste tulburări sunt…
Citeste continuarea articolului pe romanialibera.ro